În teoria democratică, o zicere care îi aparţine lui Giovanni Sartori spune aşa: „pe măsură ce democraţiile se dezvoltă, tot mai mulţi oameni discută tot mai mult”. Acceptând că e un lucru bun, politologul italian se grăbeşte să adauge că e foarte important ca discuţiile despre problemele importante ale unei societăţi să fie şi corecte.
Plecând de aici, cred că o discuţie corectă despre direcţiile pe care ar trebui să le vizeze revizuirea constituţiei ar putea avea ca punct de start o întrebare de tipul celei care dă titlul unui text recent semnat de Ioan Stanomir: „Pentru cine se scrie o constituţie?”.
Deşi, în mod evident, îi vizează direct, dezbaterea nu poate şi nu trebuie să fie monopolul politicienilor. Mai mult, pe lângă specialiştii care, din perspectivă „tehnică”, se pot implica în dezbatere, aceasta trebuie să includă cât mai mulţi cetăţeni. Este ideea ce stă la baza unui demers iniţiat de Revista Polis- , acela de a găzdui o platformă de dezbatere pe problema aspectelor ce ar putea fi implicate de revizuirea legii fundamentale.
Proiectul iniţiat de revistă, intitulat Constituţia României. Opinii esenţiale despre legea fundamentală, are două componente. Este vorba, în primul rând, despre lansarea platformei on-line, funcţională chiar de astăzi, ca forum unde se pot întâlni, precum într-o agora, opiniile referitoare la modificările ce urmează a fi aduse Constituţiei. Temele propuse de redacţie sunt următoarele:România – „stat naţional unitar”Tipul de regim politic Tipul de parlament Imunitatea parlamentarilor Utilizarea ordonanţelor de urgenţă Noua organizare adminsitrativ-teritorialăStatutul Curţii Constituţionale Rolul referendumului în procesul legislativ Rolul Consiliului Superior al Magistraturii Definirea drepturilor cetăţeneşti
Cea de-a doua dimensiune a proiectului vizează editarea unui volum, într-un tiraj de 1.000 de