Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Director general Standard: In cazul lui Boloni nu este vorba decat de o neintelegere

Publicat in Romania Libera, vineri 5 martie 2010 ·

Directorul general al clubului Standard Liege, Pierre Francois, a declarat ca in cazul antrenorului Ladislau Boloni, acuzat ca s-a opus unui control antidoping asupra unor jucatori ai echipei belgiene, este vorba de o "neintelegere", iar cercetarea sa e un lucru excesiv, informeaza La Derniere Heure, citata de Mediafax.

"Am constatat o multime de excese in ceea ce a fost scris despre acest subiect. In primul rand, gruparea Standard nu e preocupata de aceasta chestiune, dar acest lucru nu a impiedicat clubul sa colaboreze cu procurorii. Apoi, trebuie recunosc ca in cazul lui Boloni este vorba, nici mai mult nici mai putin, decat de o neintelegere. In cele din urma, imi amintesc ca toate controalele la care jucatorii nostri au fost supusi au avut loc intotdeauna bine", a precizat conducatorul gruparii din Liege.

Cazul tehnicianului Ladislau Boloni, acuzat ca s-a opus unui control antidoping asupra mai multor jucatori de la Standard Liege, va fi analizat de Comisia de Control a Federatiei Belgiene de Fotbal (URBSFA), in data de 26 martie. Boloni, care a demisionat la 10 februarie de la Standard, va ajunge in fata comisiei URBSFA deoarece a bruscat si amenintat un medic insarcinat cu efectuarea controlului antidoping, la incheierea meciului cu La Gantoise, scor 1-2, din 21 noiembrie 2009.

Si Parchetul din Gand a fost sesizat in legatura cu acest caz.

Presa belgiana a notat, la inceputul acestei saptamani, ca Boloni risca inchisoarea pentru incalcarea procedurii antidoping, dupa incidentul ce a avut loc la finalul meciului cu La Gantoise.

Chiar daca aceste controale antidoping au avut loc la putin timp dupa incident, Comunitatea flamanda a decis sa reclame cazul la Uniunea Belgiana si Parchetul din Bruxelles. Potrivit unui decret flamand, Boloni risca o pedeapsa cu inchisoarea intre sase luni si cinci ani si o amenda

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum o ora
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 26 minute
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum 53 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum o ora
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 2 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Ucraina afirmă că a dejucat atacuri ruseşti cu bombă care urmau să fie comise de 9 Mai, la Kiev

News.ro acum o ora
Ucraina a declarat luni că a zădărnicit o operaţiune rusă prin care urmau să fie declanşate atacuri în serie cu bombă la supermarketuri şi în apropierea unei cafenele din capitala Kiev, precum şi la o întreprindere militară din oraşul Liov, situat î

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

15°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°