Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exeprimente ministeriale pe spatele profesorilor si elevilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 6 august 2002 ·

•Noua ani de invatamant preuniversitar si patru ani de invatamant posliceal •Teste grila la capacitate si calificative la probele orale de la bacalaureat •In viziunea Ministerului Educatiei si Cercetarii profesorii vor incheia contracte anuale cu directorii unitatilor scolare

Noul an scolar va aduce o serie de modificari in invatamantul preuniversitar, atat in ceea ce ii priveste pe elevii de gimnaziu si liceu, cat si pentru cadrele didactice.

Asa cum au precizat surse din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii, anul scolar 2002 - 2003 este un an pregatitor, atat pentru minister si cadre didactice, cat si pentru elevi, pentru a se obisnui cu noul sistem de invatamant.

Clasa zero

Ca si cum doisprezece ani de scoala nu ar fi de ajuns pentru tinerii din Romania, Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) s-a gandit ca elevii nu ies suficient de destepti de pe bancile scolilor. Asa ca, cei din conducerea MEC au hotarat sa mai introduca un an obligatoriu de gimnaziu, marind durata studiilor de la opt la noua ani. Astfel, micutii cu varste cuprinse intre cinci si sapte ani vor lasa la o parte joaca, avand obligatia sa participe la cursurile obligatorii din clasa "zero". Acesta va fi un an pregatitor pentru ceea ce va urma timp de opt ani. O parte din efectivul de educatoare vor fi nevoite sa isi ia liber, deoarece locul le va fi luat de invatatoare. "Vor exista cataloage, iar prezenta la ore va fi obligatorie. Dupa cate am inteles, aceasta clasa zero se va numi clasa pregatitoare. Aici, programul va fi apropiat de cel de la gradinita, iar activitatea se va sustine de catre invatatoare la nivel un apropiat de gradinita", a declarat Mihai Dumitriu, inspectorul scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi. Aceasta modificare a sistemului de invatamant va atrage dupa sine doua fenomene: pe de o parte, va

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 5 ore
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Vremea la Constanța de Ziua Copilului, 01 iunie 2024

Ziua Constanta acum 7 ore
Pe 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, în Constanța se așteaptă o temperatură de 26°C, fără precipitații. Umiditatea va fi de 62%, iar vântul va sufla cu 24 km/h. Totuși, prognoza meteo indică posibilitatea unor furtuni sporadice cu fulgere. Dacă plănu

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 11 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum 6 ore
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 7 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 9 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Când începe încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei. Veste bună pentru milioane de români

Ziare.com acum 6 ore
Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunţat vineri, 31 mai, că încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei va începe din 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.

VIDEO Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Câte țări au încheiat până acum astfel de înţelegeri cu Ucraina

HotNews acum 4 ore
​Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea O

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/27°
mar.

14°/21°