Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un miliard de celulare pe an

Publicat in HotNews, vineri 22 iulie 2005 ·

Pana la sfarsitul anului se vor vinde la nivel mondial aproximativ 800 de milioane de celulare, urmand ca, in 2009, piata sa ajunga la un miliard de unitati.

Acestea sunt estimarile ultimului raport Gartner, in care se mai spune ca telefonul mobil devine "cel mai comun produs electronic de consum". In 2005, vanzarile vor creste cu 15,6% fata de 2004, cand s-au inregistrat 674 de milioane de unitati vandute.

IEFTINIRI. Concomitent cu cresterea vanzarilor, pretul mediu al unui aparat va scadea in 2009 la circa 161 de dolari, de la 174 de dolari in 2004, se mai arata in cadrul studiului, desi telefoanele vor dispune de memorie mai mare, iar ecranele si camerele foto vor fi imbunatatite.

In ceea ce priveste marjele de profit, insa, acestea se vor diminua dramatic atat pe pietele mature, cat si pe cele emergente. Multi producatori mai mici vor fi scosi de pe piata, avertizeaza analistii. Potrivit studiului, diferentele de pret vor fi uriase.

Telefoanele destinate pietelor emergente vor putea fi achizitionate si la 20 de dolari bucata, in timp ce aparatele cu functii asemanatoare computerelor vor costa sute de dolari. Intr-o impartire a vanzarilor pe continente, piata Asia-Pacific devine din ce in ce mai importanta, cu unul din trei telefoane vandute in regiune in 2009, de la unul din patru in 2005.

Astfel, in China si India vor fi comercializate in 2007 aproximativ 200 de milioane de celulare.

Pana la sfarsitul anului se vor vinde la nivel mondial aproximativ 800 de milioane de celulare, urmand ca, in 2009, piata sa ajunga la un miliard de unitati.

Acestea sunt estimarile ultimului raport Gartner, in care se mai spune ca telefonul mobil devine "cel mai comun produs electronic de consum". In 2005, vanzarile vor creste cu 15,6% fata de 2004, cand s-au inregistrat 674 de milioane de unitati vandute.

I

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 3 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 3 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 4 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 2 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 5 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 5 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 5 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

16°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°