Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctrina şi organizarea NATO, pe mâna Franţei

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 februarie 2009 ·

Preşedintele Sarkozy a ajuns la un acord de principiu cu SUA pentru revenirea ţării sale în structurile militare integrate ale Alianţei. Sursa: AFP

Franţa se pregăteşte să revină, după patru decenii, în structurile militare integrate ale Alianţei Nord-Atlantice, după ce Parisul a obţinut sprijinul Statelor Unite pentru preluarea comenzii a două comandamente centrale. Potrivit cotidianului „Le Monde“, noua poziţie politico-militară asumată de Franţa va fi consfinţită la summitul aniversar al NATO de la începutul lunii aprilie, organizat la Strasbourg şi Kehl. Consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Barack Obama, fostul general James Jones a convenit în principiu cu Jean-David Levitte, consilier diplomatic al liderului de la Elysée Nicolas Sarkozy, ca ofiţerii francezi să preia frâiele unui comandament aliat cu sediul în oraşul Norfolk, statul Virginia. Acesta răspunde de doctrina, organizarea şi repartizarea forţelor armate ale blocului militar. Cea de-a doua structură a cărei comandă va fi preluată de armata franceză va fi un comandament regional al NATO din Lisabona, unde se mai află şi sediul Forţei de Reacţie Rapidă şi un centru de analiză a fotografiilor făcute din satelit.

„Tot ce putem spune astăzi este că acestea sunt două comandamente la care Statele Unite sunt dispuse să renunţe şi pe care Franţa este pregătită să le preia“, a declarat un comandant NATO, citat de AFP, subliniind însă că nu există încă garanţii privind materializarea acestui transfer de comandă. Ministrul francez al apărării, Herve Morin, a declarat ieri că Nicolas Sarkozy va aborda mâine, la conferinţa pentru securitate de la München, problema asigurării unei „relaţii mai echilibrate“ între Europa şi Statele Unite.

Franţa a părăsit structurile militare integrate ale NATO în 1966, când generalul Charles de Gaulle a luat ac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°