Eugen Alimănescu i-a prins pe tâlharii care au spart Banca Naţională din Braşov, dar cel mai mare succes al carierei i-a adus şi sfârşitul tragic.

Presa interbelică a scris de multe ori că şoferii poliţiei ar fi fost mână în mână cu infractorii. Există însemnări potrivit cărora chiar Ministrul Teohari Georgescu a fost implicat indirect în cel mai mare jaf al României. Îm 1945, acesta şi-a adus doi prieteni, Voinescu şi Cairo pe care i-a înscris în Partidul Comunist. Cei doi au dat cea mai mare spargere din istoria ţării. Au jefuit ca în filme sediul BNR Braşov şi au furat milion de dolari şi 300 de cocoşei de aur. Suma a fost una uriaşă la acele vremuri. Sediul Băncii Naţionale se afla pe strada Porţii, actuala Republicii, a­colo unde astăzi îşi are sediul Parchetul.Tâlharii au mai dat şi alte spargeri. În final au fost prinşi de brigade „Fulger“ condusă de comisarul Eugen Alimănescu, supranumit şi Comisarul de Fier.

Voinescu şi Cairo s-au sinucis înainte să fie încătuşaţi. Alimănescu era recunoscut pentru faptul că nu lua „ostatici”, ci îi provoca pe bandiţi să scoată pistolul pentru a-i putea lichida în legitimă apărare. Despre viaţa comisarului Alimănescu cu greu se poa­te afla ceva în zilele noastre. Dosarul de cadre nu mai există iar în arhivele cu ziarele vremii mai sunt doar câteva articole care au scăpat de foarfecele celor de la Securitate. Nici măcar o fotografie nu s-a mai păs­trat. A fost închis la Făgăraş, celebra închisoare pentru poliţiştii indezirabili. Într-un final, a fost azvârlit din trenul cu care era transportat de la o închisoare la alta. S-a spus că a vrut să fugă de sub escortă, una dintre expresiile folosite cel mai des în ra­poartele lui Alimănescu, a­tunci când voia să justifice moartea unui arestat. S-a spus că ministrul de interne, Teohari Georgescu, dăduse ordin să i se plătească cu aceeaşi monedă, după ce îi omorâse amicii,