In cronica publicata azi, 19 mai, in revista "Variety" sub titlul "Un documentar care il afuriseste pe dictator cu propriile-i cuvinte", Jay Weissberg considera ca cea mai buna cheie pentru a intelege filmul lui Andrei Ujica este cuvantul "autobiografie" si vorbeste despre "extraordinara forta a montajului imaginilor de actualitati" care este "o utilizare alunecoasa a insesi propagandei lui Ceausescu pentru a realiza o critica devastatoare atat a societatii romanesti cat si a clasei politice internationale: Cu totii am permis acestor lucruri sa se intample."
Criticul american este de parere ca spectatorul strain are nevoie, pentru a intelege cum trebuie filmul, de ceva informatii istorice, desi admite ca nu conteaza in ultima instanta daca strainii nu vor recunoaste toti acolitii puterii comuniste. "Important este ca ei sa-i recunosca pe Richard Nixon, Charles De Gaulle, Imelda Marcos, Mao Tse-Tung si o lista intreaga de alti lideri care au legitimat si au oferit sprijin tacit lui Ceausescu, desi stiau foarte bine care era adevarul".
"Autobiografia pretinde mult de la spectatori: figurile istorice nu sunt numite, iar cronologia e nonlineara." Jay Weissberg a inteles insa unde bat Andrei Ujica si monteuza Dana Bunescu atunci cand gliseaza de imaginile cu oameni relaxati din anii 60 la dezolantele imagini din anii 80.
"Barbati si femei elegante care nu aratau altfel in niciun alt stat din Vest sunt surprinsi pe strazi sau la petrecerile partidului, in vreme ce magazinele alimentare ofereau o varietate larga de bunuri iar fabricile produceau la o cota exceptionala. Fireste, toate aceste informatii vin prin intermediul imaginilor oficiale, filmate si diseminate in scopul de a arata o Romanie moderna.
Dar comparati-le cu imaginile tarzii, de asemenea oficiale, de unde pretentiile au disparut si unde nici macar propaganda nu mai poat
