Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea Maternităţii Bucur a fost schimbată. Pensionarea ginecologului şpăgar a fost urgentată

Publicat in Adevarul, luni 20 august 2012 ·

În urma scandalului în care un doctor de la Maternitatea Bucur a fost acuzat de luare de mită, Consiliul de administraţie al Spitalului "Sfântul Ioan" a decis urgentarea dosarului de pensionare a doctorului Mircea Conea, dar şi schimbarea conducerii unităţii.

"Astăzi s-a hotărât urgentarea dosarului de pensionare începând cu 1 septembrie a doctorului Conea, în plus, pe durata cercetării penale, el a fost suspendar din funcţia de medic primar obstetrică - ginecologie a maternităţii", a spus managerul Spitalului "Sfântul Ioan", Alexandru Ciocâlteu.

El a adăugat că tot în şedinţa de luni a fost decisă schimbarea medicului coordonator şi a asistentului medical coordonator de la Maternitatea Bucur.

"Medicul coordonator al Maternităţii Bucur va fi conferenţiar doctor Liana Pleş, iar ea va hotărî schimbările ulterioare, respectiv asistentul medical coordonator. Am luat aceste decizii în urma incidentului în care a fost implicat medicul Conea, dar şi ca urmare a reacţiilor personalului medical care au pus afişe pe pereţi potrivit cărora oamenii care nu respectă personalul medical, nu au ce căuta în spital, făcând abstracţie de gestul deloc profesional al colegului lor doctorul Conea", a precizat profesorul Alexandru Ciocâlteu.

Medicul Mircea Conea de la Maternitatea Bucur, prins în flagrant luând mită 700 de lei de la soţul unei femei căreia urma să-i facă o cezariană, este cercetat în libertate, după ce, vineri, Tribunalul Bucureşti a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Mircea Conea a fost prins în flagrant, joi seară, în timp ce primea 700 de lei de la soţul unei femei pe care medicul urma să o opereze de cezariană, anterior acesta refuzând 300 de lei, pe motiv că suma este insuficientă, potrivit Parchetului Capitalei.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au dispus, joi, punerea în mişc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 56 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 32 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 50 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 32 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 51 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 43 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 2 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°