Lucrările la gazoductul Iaşi- Ungheni - conducta de interconectare a sistemului naţional de transport gaze din România cu sistemul de transport gaze din Republica Moldova ar putea să nu fie finalizate în termenele stabilite iniţial, se constată într-o investigaţie realizată de postul de televiziune publică.
Potrivit TV Moldova, Executivul României a fost nevoit să emită în acest sens şi o ordonanţă de urgenţă, care prevede urgentarea lucrărilor la conductă, ca acestea să fie finalizate în termenul prevăzut, până la sfârşitul anului 2013, inclusiv segmentul de subtraversare a râului Prut.
În acelaşi timp oficialii de la Chişinău susţin, că data limită pentru încheierea lucrărilor este 31 martie 2014. Autorii investigaţii constată că există diferenţe de cost între lucrările la segmentul de conductă din România şi la cele din Republica Moldova.
Lucrările în Moldova sunt mai scumpe cu 37%
"Un calcul simplu arată că în România, un kilometru liniar construit de acelaşi consorţiu româno-austriac, care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor, costă 254.000 de euro. În Republica Moldova costurile ar fi de minimum 400.000 de euro, adică cu aproape 37% mai mult“ se afirmă în analiză. Totodată se constată existenţa şi a unor probleme cu terenurile expropriate pe teritoriul moldovenesc, contractele de vânzare-cumpărare nefiind încă semnate.
Aflat în vizită la Chişinău, preşedintele român, Traian Băsescu a dat asigurări, în cadrul unei întrevederii cu preşedintele Nicolae Timofti că gazoductul Iaşi-Ungheni va fi finalizat până la sfârşitul acestui ani.