Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEZ vrea oferte mai bune pentru noile reactoare de la Temelin

Publicat in Capital, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Grupul ceh de utilităţi CEZ a anunţat marţi că cele două companii care s-au arătat interesate de construirea a două noi reactoare la centrala nucleară de la Temelin trebuie să vină cu oferte îmbunătăţite, potrivit AFP.

Grupul american Westinghouse (divizie a Toshiba Corp) şi consorţiul MIR 1200, compus din compania rusă Atomstroyexport şi firma cehă Skoda JS, sunt în cursă pentru acest contract în valoare de 8-12 miliarde de euro.

”Ofertele depuse de cei doi concurenţi au nevoie de îmbunătăţiri la toate aspectele. După părerea noastră candidaţii nu şi-au spus ultimul cuvânt în primele lor oferte'', a declarat purtătorul de cuvânt de la CEZ, Ladislav Kriz.

Potrivit acestuia, după evaluarea preliminară a ofertelor, procedură care s-a încheiat la finele lunii martie, în zilele de 3 şi 4 aprilie au demarat negocierile individuale cu cei doi concurenţi. Ladislav Kriz a adăugat că aceste negocieri vor continua în săptămânile următoare, precizând că CEZ s-a angajat să nu dea publicităţii informaţii confidenţiale despre stadiul negocierilor.

Anunţarea câştigătorului contractului ar urma să fie făcută în toamna acestui an iar punerea în serviciu a celor două noi reactoare de la Temelin ar urma să aibă loc în anul 2025. Cu toate acestea contractul final nu va putea fi semnat decât după soluţionarea diferendului dintre CEZ şi firma franceză Areva, care în luna octombrie a anului trecut a fost exclusă de la procedura de licitaţie pentru neîndeplinirea cerinţelor legale.

În prezent, două centrale nucleare, cea de la Temelin şi cea de la Dukovany, asigură aproximativ o treime din producţia de energie electrică a Cehiei. După construirea noilor reactoare de la Temelin ponderea energiei nucleare ar urma să crească la aproximativ 50%, potrivit Agerpres.

CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 50 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 23 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°