Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învăţătoarea Cristiana Anghel a renunţat la greva foamei după 68 de zile

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

Învăţătoarea din Caracal s-a hotărât să pună capăt perioadei de mai bine de două luni în care stătuse în mare parte internată în spital, fără să mănânce, ca formă de protest faţă de neaplicarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice, relatează NewsIn.

Cel care a convins-o pe Cristiana Anghel să renunţe la protestul său este arhiepiscopul Ioan Selejan de Harghita şi Covasna.

"Sunt atâtea probleme în Harghita şi în Covasna, încât este nevoie de mine vie. Am ajuns să nu mă pot uita în oglindă. Mai am de trecut un hop. Momentul în care voi începe să mă alimentez. Poate este un hop mai mare decât greva foamei în sine. Eu am tras un semnal de alarmă, dar care, deocamdată, nu a avut niciun ecou. Voi încerca în continuare să sensibilizez opinia publică", a declarat, la Realitatea TV, Cristiana Anghel.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a salutat decizia învăţătoarei Cristiana Anghel de a renunţa la greva foamei şi o asigură pe aceasta că a înţeles exact mesajul transmis prin acest protest.

"Am considerat de la bun început gestul doamnei Anghel o formă de protest a unui cetăţean onest la adresa arbitrariului din societatea românească. Discuţiile avute cu domnia sa şi cu familia ei mi-au întărit această convingere. Mă bucur că a decis să renunţe la acest protest şi o asigur că ministrul Educaţiei a înţeles exact mesajul transmis. De aceea, toată activitatea ministerului şi întreg conţinutul Legii Educaţiei Naţionale promovate de Guvern conţin excact măsurile care vor duce la eliminarea arbitrariului din viaţa elevilor, profesorilor şi părinţilor. Am invitat-o deja pe doamna Anghel ca, imediat ce starea de sănătate i-o o va permite, să avem o discuţie la minister, astfel încât şi ea să fie parte a soluţiei şi a viitorului. Punctele de vedere ale domniei sale sunt foarte importante pentru noi", a declarat Funeriu.

Învăţătoarea din Carac

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 14 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 51 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 28 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°