Moartea este ceva cit se poate de normal. Anormali sintem doar noi, pacatosii si amnezicii. Constat inca o data cit de necrutatoare este uitarea. Adulat odinioara, insotit in procesiune reculeasa de admiratori in plimbarile sale prin Piata Unirii, poetul Mihai Ursachi nu mai este mentionat astazi nici macar de amicii lui cei mai inflacarati. E firesc si, in acelasi timp, straniu. Dupa moartea unui scriitor (oricare ar fi acela), peste opera lui se asterne, macar pentru o vreme, tacerea. E firesc, dar nu mi se pare citusi de putin drept. Sa ne amintim, totusi. Mihai Ursachi s-a nascut la Ipotesti in 17 februarie 1941. A facut studii de Filosofie, Medicina (numai doi ani) si Germanistica. Pentru o tentativa de a fugi din tara, a stat inchis patru ani. A debutat in 1967 cu poezii in Cronica. Primul lui volum, Inel cu enigma, s-a tiparit in 1970. Pina la plecarea poetului in Statele Unite, in 1981, a mai publicat o duzina de carti. Poeziile lui Mihai Ursachi au fost traduse in germana si engleza. In 1990, dupa 10 ani de exil, s-a intors in Romania. In chip surprinzator (macar pentru mine), dupa aceasta data, nu a scris decit foarte putin. A murit pe neasteptate in 10 martie 2004. Daca ar fi trait, anul acesta poetul ar fi implinit 70 de ani. Dincolo de uitarea in care au cazut si omul, si opera lui, Mihai Ursachi conteaza, neindoielnic, ca un poet important si profund original al generatiei sale. Reproduc, in incheierea acestei note, un poem ludic si "fara perdea" din acelea (nu foarte multe) care au circulat, spre amuzament, printre apropiatii poetului. Cuvintul de ramas bun ce l-a rostit magistrul Mihai Ursachi aflindu-se pe patul de moarte Iubitelor, va las acum.

Adio-ti zic deci, Nicoleta,

adio Nuti, Muti, Geta,

caci viata asta-i doar un fum. Adio tie, Minodora,

un trai deplin si fericit

cum alta data ne-am dorit

nu ne-a fost dat amindur