Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Morar recomandă procurorilor DNA să participe la selecţia MJ de numire a procurorilor şefi

Publicat in Mediafax, joi 28 februarie 2013 ·

Prim-adjunctul procurorului general al României Daniel Morar a recomandat, joi, procurorilor anticorupţie să participe la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei (MJ) pentru numirea procurorului general şi procurorii şefi ai DNA şi DIICOT.

Daniel Morar, care a deţinut timp de şapte ani conducerea DNA, până în 2 octombrie 2012, a făcut recomandarea către procurorii anticorupţie, "considerând că experienţa în combaterea corupţiei şi rezultatele obţinute sunt argumente în ocuparea unei astfel de funcţii".

Daniel Morar a apreciat în mod deosebit activitatea procurorilor din cadrul Secţiei judiciar penale care au susţinut în instanţe dosare extrem de grele.

În procedura declanşată de Ministerul Justiţiei în toamna anului trecut pentru numirea procurorului general al României şi şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Morar nu s-a înscris, spunând, în 2 octombrie 2012, că nu-şi permite să participe la o farsă.

Înainte de declanşarea procedurii de selecţiei, cerută de Comisia Europeană, recomandând să fie una transparentă, au fost vehiculate mai multe nume de procurori agreaţi de noul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru.

Ulterior, în urma procedurii, Pivniceru i-a propus pe Tiberiu Niţu, ca procuror general, şi pe Ioan Irimei pentru funcţia de şef al DNA, ambele candidaturi fiind respinse şi de Consiliul Superior al Magistraturii şi de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului este cel care numeşte procurori şefi.

Într-un interviu recent Daniel Morar a afirmat că, dacă ministrul Justiţiei i-ar fi cerut opinia, i-ar fi recomandat ministrului Justiţiei procurori care pot ocupa funcţiile vacante, indicându-i pe Lucian Papici, şeful Secţiei I din DNA, Doru Ţuluş, şeful Secţiei a II-a din DNA, Elena Botezan, şefa DNA-Biroului Teritorial Cluj.

În 20 februarie, Ministrul Justiţiei a solicitat procurorilor din conducerea

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 4 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 5 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 9 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 4 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 9 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°