În premieră naţională, la Braşov, a fost prezentat, sâmbătă, cel mai nou sondaj de opinie care vizează alegerile prezidenţiale. Potrivit acestuia, creşteri înregistrează Mircea Geoană şi Crin Antonescu, în timp ce Traian Băsescu, chiar dacă se află încă în topul preferinţelor, a început să piardă din procente. Cea mai mare creştere o are Gigi Becali. Acesta şi-a dublat numărul de voturi cu care este cotat. „Acest sondaj de opinie arată câteva răsturnări de situaţie. Vorbim de alegerile preşedinţiale. O dată cu intrarea în joc a lui Crin Antonescu, Radu Duda şi Mircea Geoană, scena politică se schimbă puţin. Traian Băsescu scade în încrederea populaţiei şi la intenţia de vot, cresc foarte mult Mircea Geoană şi Crin Antonescu. De asemenea, se observă şi o creştere şi la Corneliu Vadim Tudor, o creştere destul de mare, iar la capitulul încredere, creşte, de asemenea, foarte mult Gigi Becali”, a declarat Camelia Spătaru, fost purtător de cuvânt al Guvernului.
Potrivit sondajului, realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB), prezentat sâmbătă, la Reduta, în cadrul unui forum pe teme politice, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, PD-L ar obţine 31% din voturi, PSD+PC – 30%, PNL – 16%, PRM - 8%, iar peste pragul de 5% s-ar situa şi Elena Băsescu, în calitate de candidat independent, cu 8%.
Ierarhia pentru alegerile prezidenţiale ar fi la acest moment, potrivit CCSB: Traian Băsescu - 41%, Mircea Geoană - 21%, Crin Antonescu - 18%, Radu Duda - 10%, Corneliu Vadim Tudor – 9%. În premieră naţională, la Braşov, a fost prezentat, sâmbătă, cel mai nou sondaj de opinie care vizează alegerile prezidenţiale. Potrivit acestuia, creşteri înregistrează Mircea Geoană şi Crin Antonescu, în timp ce Traian Băsescu, chiar dacă se află încă în topul preferinţelor, a început să piardă din procente. Cea mai mare creştere o are