Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lady Gaga revine: Cântăreaţa va lansa un nou single şi un nou album

Publicat in Mediafax, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Cântăreaţa americană Lady Gaga va lansa un nou single pe 19 august, extras de pe următorul ei album de studio, "Artpop", care va ajunge în magazine pe 11 noiembrie, a anunţat casa de discuri Universal Music într-un comunicat.

Artista americană şi-a anunţat revenirea pe piaţa muzicală printr-un mesaj postat pe internet, însoţit de o fotografie care o prezintă pe cântăreaţă purtându-şi părul într-o coafură voluminoasă, pe spate, şi un chip aproape lipsit de machiaj, acoperit însă de o mască transparentă de mari dimensiuni. Cuvântul "artpop" poate fi văzut tatuat pe antebraţul stâng al cântăreţei.

Titlul primului single extras de pe noul album al cântăreţei Lady Gaga nu a fost dat publicităţii.

Fanii vor putea să achiziţioneze albumul în regim de precomandă începând de la 1 septembrie, dar şi o aplicaţie pentru telefoanele inteligente, intitulată "Artpop".

Albumul "Artpop" va fi lansat pe 11 noiembrie, ca şi această aplicaţie care asigură utilizatorului accesul la diverse conţinuturi (muzică, videoclipuri, modă, artă) şi care permite fanilor din lumea întreagă ai artistei americane să comunice între ei.

Cântăreaţa Lady Gaga, care a concertat la Bucureşti în august anul trecut, a devenit celebră graţie unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor - în special vestimentare.

Lady Gaga a câştigat deja numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o "artistul anului" 2010 şi "cel mai bine vândut artist al anului 2010". Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 44 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 46 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°