Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIF-urile au reacţionat dur la scăderile de pe pieţele de capital europene

Publicat in Ziarul Financiar, marți 24 mai 2011 ·

Bursa a scăzut luni cu 1,02% (pe indicele BET), in­fluenţată de corecţiile pie­ţelor externe după o serie de ştiri negative pri­vind criza datoriilor din zona euro. SIF-urile, care sunt corelate mai puter­nic cu evoluţia pieţelor externe, au înregistrat scă­deri de peste 3%, iar Fondul Proprie­tatea (FP) a pierdut 1%.

Indicele BET-Fi a pierdut astfel 2,87%. La finalul sesiunii de la BVB, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 2%, iar majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est înre­gis­trau corecţii de până la 1,6%. Cel mai dur recul, de 3,2%, era consemnat de bursa din Rusia. Aversiunea investi­torilor la risc a fost determinată de mai multe ştiri negative privind criza datoriilor suverane din Europa. Fitch a redus vineri ratingul datoriilor Greciei cu trei trepte, retrogradând statul elen în categoria investiţiilor speculative, sau "junk", iar Standard & Poor's a revizuit sâmbătă perspectiva ratingului Italiei de la "stabilă" la "negativă".

"Este posibil ca în perioada următoare să asistăm la o continuare a acestei indecizii a investitorilor ei, aşteptând ca piaţa să ajungă la nivelurile de preţ la care să aibă un suport îndeajuns de putenic. Cum nici bursele externe nu se confruntă cu o situaţie tocmai pozitivă pentru moment, cred că este posibil să vedem în continuare şedinţe foarte volatile", a mai spus Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest.

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să se plaseze pe prima poziţie în topul rulajelor, cu operaţiuni de 5,7 mil. lei. Cea mai recentă tranzacţie cu aceste titluri a fost realizată la 0,5015 lei, preţ cu 0,99% sub ultima cotaţie de vineri şi, totodată, aproape de minimul atins de la listare, de 0,499 lei.

În prima parte a şedinţei, acţiunile au scăzut până la un minim de 0,5 lei, însă de la acest nivel unele ordine de cumpărare au dus la temperar

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 33 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 35 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 48 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°