La 31 de ani, vârsta la care şi cei mai ambiţioşi carierişti se gândesc să pună bazele unei familii, Muler Onofrei, fostul şef de la ProLogis România, spune că nu prea are viaţă
La 31 de ani, vârsta la care şi cei mai ambiţioşi carierişti se gândesc să pună bazele unei familii, Muler Onofrei, fostul şef de la ProLogis România, spune că nu prea are viaţă personală.
În vara anului trecut şi-a înfiinţat propria firmă, Aleph Properties, specializată în consultanţă şi management pentru dezvoltări imobiliare. Acum, aceasta îi ocupă cea mai mare parte a timpului. Nu pare câtuşi de puţin să regrete. Dimpotrivă, are aerul unui jucător de şah care îşi pregăteşte pe ceas următoarea mişcare.
"Primii doi-trei ani trebuie să te dedici foarte mult afacerii", spune cu cea mai mare seriozitate. Este vorba de un cu totul alt nivel de motivaţie faţă de atunci când lucrezi pentru o companie, oricât de mare ar fi ea. Dacă deţii o firmă şi nu-ţi iese o tranzacţie, ai mult mai multe de pierdut.
În aceeaşi măsură însă, satisfacţia pe care o ai în urma unui deal reuşit este incomparabil mai mare atunci când eşti propriul tău şef, explică el. Plin de entuziasmul începutului de carieră a reuşit ca, în doar cinci ani, "să ardă" etape pe care alţii le-ar parcurge poate în zeci de ani. A intrat în lumea real estate-ului în 2003. Nu ştia absolut nimic despre acest domeniu.
Punctul de plecare a fost Eurisko, ce a devenit mai târziu "un fel de pepinieră pentru real estate", după cum observă amuzat. A fost angajat, în urma unui interviu, pe postul de Junior Broker în cadrul departamentului industrial. "La vremea respectivă, nici nu era un job atât de spectaculos sau de interesant, doar că mie mi-a plăcut", recunoaşte Muler Onofrei. Îşi aminteşte că previziunile pentru piaţa imobiliară din ţara noastră nu erau foarte roz pe atunci.
Îşi amin