Epoca moderna a оnsemnat o multiplicare a Cezarilor si, оn acelasi timp, o renuntare la ideea gratiei divine. Cezarul nu mai e de mult cel desemnat prin har sa conduca obstile muritorilor si sa-i faca pe acestia sa respecte regulile din "civitas terrena" pentru a putea apoi spera ca vor ajunge оn "Civitas Dei". Dimpotriva, Cezarii moderni, pe care noi i-am mostenit sub denumirea de politicieni, au un contract cu societatea, prin care se obliga, macar la modul ideal, sa guverneze astfel оncat sa poata produce un cat mai mare grad de fericire pentru un cat mai mare numar de oameni. Adeseori, politicienii uita de clauzele contractuale care, prin vot, i-au adus unde i-au adus si-si confera singuri o aura de intangibilitate care vine parca sa readuca оn prezent ceea ce era odata semnul divin. Politicienii nostri ajung astfel sa se simta "atinsi" de duhul ceresc, chit ca unii sunt realmente credinciosi, оn vreme ce altii se declara "liber cugetatori". Mai ales acolo unde statutul politic nu este perceput ca un produs contractual, ci drept ceva ce li se cuvine, cum este pe plaiurile mioritice, politicienii tind chiar sa nu mai creada-n vechea vorba ca, atunci cand esti Cezar, trebuie sa respecti si ceea ce este a lui Dumnezeu. Multi dintre ei vor totul, оncat, transformandu-se оn mici dumnezei, cred ca-si pot depasi limitele pur umane pictandu-se pe biserici si umflandu-si nepermis orgoliul acolo unde, de fapt, nu e decat desertaciune. Spiritul celei de-a treia zi de Paste ma оndeamna sa rememorez aici esenta parabolei talantilor si sa spun ca, cel mai adesea, politicienii nostri nu realizeaza ca talantul pe care ei l-au primit de la alegatori (si anume оncrederea votantilor, din care decurge legitimitatea pozitiei pe care au ajuns sa o ocupe-n societate) nu devine productiv. Оncrederea este fie оngropata, fie prost folosita, si prea putini sunt cei care s