Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exista un Paste al politicienilor?

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 3 mai 2005 ·

Epoca moderna a оnsemnat o multiplicare a Cezarilor si, оn acelasi timp, o renuntare la ideea gratiei divine. Cezarul nu mai e de mult cel desemnat prin har sa conduca obstile muritorilor si sa-i faca pe acestia sa respecte regulile din "civitas terrena" pentru a putea apoi spera ca vor ajunge оn "Civitas Dei". Dimpotriva, Cezarii moderni, pe care noi i-am mostenit sub denumirea de politicieni, au un contract cu societatea, prin care se obliga, macar la modul ideal, sa guverneze astfel оncat sa poata produce un cat mai mare grad de fericire pentru un cat mai mare numar de oameni. Adeseori, politicienii uita de clauzele contractuale care, prin vot, i-au adus unde i-au adus si-si confera singuri o aura de intangibilitate care vine parca sa readuca оn prezent ceea ce era odata semnul divin. Politicienii nostri ajung astfel sa se simta "atinsi" de duhul ceresc, chit ca unii sunt realmente credinciosi, оn vreme ce altii se declara "liber cugetatori". Mai ales acolo unde statutul politic nu este perceput ca un produs contractual, ci drept ceva ce li se cuvine, cum este pe plaiurile mioritice, politicienii tind chiar sa nu mai creada-n vechea vorba ca, atunci cand esti Cezar, trebuie sa respecti si ceea ce este a lui Dumnezeu. Multi dintre ei vor totul, оncat, transformandu-se оn mici dumnezei, cred ca-si pot depasi limitele pur umane pictandu-se pe biserici si umflandu-si nepermis orgoliul acolo unde, de fapt, nu e decat desertaciune. Spiritul celei de-a treia zi de Paste ma оndeamna sa rememorez aici esenta parabolei talantilor si sa spun ca, cel mai adesea, politicienii nostri nu realizeaza ca talantul pe care ei l-au primit de la alegatori (si anume оncrederea votantilor, din care decurge legitimitatea pozitiei pe care au ajuns sa o ocupe-n societate) nu devine productiv. Оncrederea este fie оngropata, fie prost folosita, si prea putini sunt cei care s

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 20 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 52 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 27 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 53 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°