Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnații de la Jilava erau alimentați cu droguri, telefoane mobile și arme de chiar un gardian al închisorii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Procurorii DIICOT au găsit arme, droguri și telefoane în celulele deținuților de la Jilava. Dealerii au fost reținuți preventiv timp de 24 de ore. Sursa: Codrin Prisecaru

Cinci persoane printre care și un subofițer al Penitenciarului Jilava au fost prinși de procurorii DIICOT în timp ce încercau să introducă în mod ilicit în penitenciar bunurilor şi obiectelor interzise destinate persoanelor private de libertate în scopul utilizării acestora. Suspecții sunt acuzați trafic de droguri de mare risc, luare şi dare de mită, prev. de art. 742 al. 1 şi 2 din Legea 275/2006, art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, art. 254 C.p. şi art. 255 C.p.

În acest sens, procurorii DIICOT au efectuat ieri percheziții în închisoare, cât și la locuințele suspecților. "În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii A.F, J.M.V, R.M, B.P.V şi D.C împreună cu alte persoane, în perioada august 2013 - noiembrie 2013, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale au introdus în Penitenciarul Jilava-Bucureşti şi Spitalul Penitenciar Jilava-Bucureşti telefoane mobile în interiorul cărora s-au aflat în unele cazuri cantităţi de heroină destinate traficării şi consumului persoanelor private de libertate aflate în executarea unor pedepse sau mandate de arestare preventivă în penitenciarele anterior menţionate", se precizează într-un comunicat al DIICOT..

Traficantul de droguri era de fapt gardian în penitenciar

Drogurile de mare risc şi telefoanele mobile erau introduse în incinta instituţiilor menţionate, cu ajutorul sau prin intermediul inculpatului D.C, angajat în calitate de subofiţer de penitenciare la Spitalul Penitenciar Jilava-Bucureşti, care în schimbul acestor „servicii” pretindea şi primea importante sume de bani de la celelalte persoane cercetate în cauză.

Prin ordonanţele din datele de 26.11.2013 şi respectiv 27.11.2013, procurorii Dir

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

UPDATE - Spitalul Foişor: Florin Piersic, internat cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi /Proteza a fost scoasă şi înlocuită cu o proteză provizorie cu pompă de antibiotic- surse

News.ro acum 42 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”. Medicii fac investigaţii suplimentare pentru a decide p

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum o ora
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 42 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Seria neagră continuă pentru Boeing: 11 răniţi după ce un avion a ieşit de pe pistă la Dakar. Anvelopa unui alt aparat a explodat la aterizarea în Antalya, în Turcia - VIDEO

News.ro acum o ora
Seria incidentelor negre pare să nu mai ia sfârşit pentru marca Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 3 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°