Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Fete de măritat“, un sitcom cu umor clasic

Publicat in Adevarul, luni 12 octombrie 2009 ·

Serialul de comedie produs de Adrian Fetecău debutează în această seară, la Prima TV, la ora 19.30. Liderul grupului „Vouă“ a vrut să încerce pe cont propriu un serial de televiziune cu „valenţe de umor clasic“, genul în care crede încă de la începutul carierei. „Fete de măritat“ este un proiect care are în centrul acţiunii o familie de cinci membri - mama, tatăl şi trei tinere ajunse la vârsta măritişului.

Pentru că „piaţa (n.r. - comediei) este plină de imitaţii“, după cum spune Adrian Fetecău, acesta s-a gândit la un proiect  „în care să se regăsească oricine“.

„Ai o familie cu trei fete, unde tatăl este înglodat în credite şi rate, se uită la fete şi se gândeşte că dacă îi vin nişte pretendenţi bogaţi, s-a scos“, povesteşte Adrian ideea de bază a sitcomului.

Din distribuţia serialului fac parte Marilena Chelaru şi Tudorel Filimon, în rolul părinţilor, iar cele trei fete sunt interpretate de două studente la teatru, Liana Maria Petrescu şi Luciana Popa, şi de actriţa Antonia Ionescu Micu.

„Avem nevoie de poveşti“

Fetecău joacă rolul personajului negativ, al administratorului care îşi bagă nasul în treburile altora, deja un stereotip în cultura românilor.

Marilena Chelaru, singura rămasă din grupul „Vouă“, joacă rolul mamei idealiste, care trăieşte mai mult în telenovelele de care este dependentă.

Tudorel Filimon joacă rolul unui contabil meticulos şi al unui cap de familie care nu crede decât în dragostea cu avantaje materiale. Prin urmare, principala ocupaţie a personajului va fi să testeze „piaţa“ pretendenţilor.

Îşi vor face apariţia şi Andrei Duban şi Rudel Obreja, iar alţi burlaci cunoscuţi vor fi cooptaţi pentru serial. „Nu ne folosim de vulgar. Am avut grijă să nu cădem în zona asta, păstrăm valenţele umorului în care omul simplu să se regăseasc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 35 minute
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 18 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

Tadej Pogacar a câştigat pentru prima dată Turul Italiei. În ultima etapă s-a impus Tim Merlier

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Slovenul Tadej Pogacar a triumfat, duminică, în Turul Italiei, după a 21-a etapă câştigată la sprint de Tim Merlier, la Roma. Este al treilea mare tur al slovenului, după cele două tricouri galbene din Turul Franţei, din 2020 şi 2021. Turul Franței

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 23 minute
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 2 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum 2 ore
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Southampton a promovat în Premier League cu o victorie la baraj în faţa lui Leeds

Mediafax acum 18 minute
Adam Armstrong a fost cel care a câştigat meciul, golul său din prima repriză fiind suficient pentru a învinge o echipă a lui Leeds care s-a chinuit să dea o replică semnificativă. Rezerva Daniel James a fost cel mai aproape de egalare când şutul să

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 2 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°