Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spionul rus, angajat în România

Publicat in Jurnalul, joi 15 iulie 2010 ·

Rusul Alexei Karetnikov, în vârstă de 23 de ani, care este bănuit de legături cu reţeua de spionaj dezmembrată săptămâna trecută în Statele Unite, a lucrat şi pentru companie cu sediul în România, Neobit. Această companie este ramura europeană a SoftKey Solution, şi are sediul în Bucureşti, pe Calea Vitan. Informaţia publicată de Washington Post se bazează pe profilul postat de presupusul agent de spionaj în pagina sa din reţeaua de socializare Facebook.

Karetnikov a fost expulzat marţi, 13 iulie, din SUA şi, potrivit presei americane, ar fi făcut parte din reţeaua agenţilor secreţi care au fost, vineri, obiectul unui spectaculos schimb de spioni între Washington şi Moscova. Karetnikov nu a fost acuzat de spionaj, spre deosebire de ceilalţi zece spioni, autorităţile americane susţinând că nu au avut suficiente dovezi împotriva lui, ci a fost expulzat după ce a recunoscut că se află pe teritoriul american "prin încălcarea legii privind imigraţia". "Era la început, abia se stabilise", a declarat o oficialitate din FBI sub acoperirea anonimatului. El a precizat că poliţia federală îl urmăreşte de când el sosise în SUA.Viza lui expirase la data de 26 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, Matt Chandler, "Karetnikov (...) a convenit să fie deportat", ca să nu se expună urmăririi judiciare.

Din profiul de pe Facebook, presa americană a aflat şi alte amănunte despre viaţa spionului rus. El este informatician, absolvent al Politehnicii din Sankt Petersburg, în 2009. În CV-ul său, la "activitate profesională" el precizează că a lucrat la companiile Microsoft şi Neobit. Surse din Microsoft au confirmat că rusul lucra în companie şi deţinea funcţia de programator. În martie 2009 s-a căsătorit cu o studentă care învăţa la aceeaşi universitate, Jiulia Dudnikova, care a rămas în Rusia să-şi continuie

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 26 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 3 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 46 minute
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum o ora
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 5 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°