Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR: Creditele restante au crescut în primul semestru cu 67%, la 13,6 miliarde lei

Publicat in Bursa, marți 27 iulie 2010 ·

Creditele restante au crescut în primul semestru cu 67%, la 13,6 miliarde de lei, majorându-şi ponderea în total împrumuturi de la 4,05% la 6,4%, potrivit datelor publicate, ieri, de Banca Naţională a României (BNR), anunţă Mediafax.

Ca valoare, creditele restante erau la finele lunii iunie cu 5,4 miliarde de lei mai mari decât nivelul din decembrie 2009 şi cu 992 milioane de lei peste soldul din mai.

Totodată, ponderea res­tanţelor în total împrumuturi s-a situat la finele anului trecut la 4,05%, în creştere de la doar 1,4% în decembrie 2008, şi a urcat treptat în primele şase luni din 2010.

Împrumuturile restante în valută depăşesc ca valoare creditele în lei cu întârzieri la plată de cel puţin o zi, situaţie inversată comparativ cu finele anului trecut în contextul unui avans mult mai accelerat al res­tanţelor la finanţările în valută.

Creditele în lei restante însumau 6,45 miliarde de lei la sfârşitul lunii iunie, în creştere cu 10,9% comparativ cu mai şi cu aproape 45% faţă de decembrie 2009.

În acelaşi timp, împrumuturile în valută restante totalizau 7,18 miliarde de lei, cu 5,3% peste nivelul din mai şi cu 94,6% peste suma de la finele anului trecut.

Totuşi, ponderea creditelor restante în total împrumuturi este mai mare în cazul componentei în lei faţă de cea în valută.

Ponderea restanţelor în total credite în lei a crescut de la 5,6% în decembrie 2009, la 7,45% în mai şi la 8,21% după primul semestru.

Datele BNR arată că ponderea restanţelor în total împrumuturi în valută, exprimate în lei, a scăzut uşor în luna iunie faţă de mai, de la 5,41% la 5,38%. Soldul creditelor în valută, exprimat în lei, a înregistrat în iunie un avans uşor mai accelerat decât valoarea împrumuturilor restante, în contextul deprecierii semnificative a monedei naţionale faţă de euro.

La sfârşitul anului trecut, ponderea creditelor

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°