Comandantul Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, a criticat luni convorbirea telefonică istorică dintre preşedinţii iranian Hassan Rohani şi american Barack Obama, prima critică exprimată în acest sens în mod public de către un oficial iranian de rang înalt, transmite Mediafax.
Critica generalului contravine dorinţei exprimate atât de Rohani, cât şi de liderul suprem iranian Ali Khamenei, care le-au cerut conducătorilor Gardienilor Revoluţiei să nu se implice în politică, relatează AFP.
"Preşedintele a avut o poziţie fermă şi adecvată în cursul sejurului său, însă, aşa cum a refuzat să îl întâlnească pe Obama, ar fi trebuit să refuze să îi vorbească la telefon şi să aştepte acţiuni concrete din partea Guvernului american", a declarat generalul Mohammad Ali Jafari pentru site-ul de ştiri Tasnimnews.com.
"În acţiunea sa, Guvernul poate comite erori tactice, precum convorbirea telefonică, dar acest lucru poate fi reparat", a spus el.
"În cazul în care constată erori ale unor conducători, forţele revoluţionare vor lansa avertismentele necesare", a atras atenţia generalul, fără să ofere alte precizări.
Acest contact telefonic, care a avut loc vineri la New York între preşedinţii iranian şi american, este primul la acest nivel între cele două ţări, care nu mai întreţin relaţii diplomatice din 1980. Conversaţia a vizat problema nucleară, iar cei doi preşedinţi au convenit ca şefii diplomaţiilor lor să rămână în contact cu scopul de a găsi o soluţie la criză.
În afară de această conversaţie la telefon, şefii diplomaţiilor din ţările membre ale grupului 5+1 (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania) au participat la o reuniune fără precedent cu omologul lor iranian, în urma căreia au anunţat reluarea negocierilor în perioada 15-16 octombrie la Geneva.
Occidentalii şi Israelul suspectează Ir