Locuinţa mea de vară
Nu-i la ţară
Unde n-am fost de mulţi ani,
Căci n-am, ca Depărăţeanu,
Topîrceanu
Şi cîţiva contemporani, Nici o casă de vacanţă,
Nici o clanţă,
Nici o uşă, vreau să spun
(Făcînd uz de-o sinecdocă
Echivocă),
La care să bat sau sun. N-am nici ìntimi dintre-aceia
Ce-ţi dau cheia
Vilei lor de fier-beton, -
Ca să-ţi treacă, stînd aicea,
De matricea
Stilului autohton. Und' să-ţi mai ogoi nesaţiul
După spaţiul
Mioritic ideal,
Cînd un zvon de discotecă,
Pe potecă,
Unduie din vale-n deal, Iar prin colbul des cum crepul,
Muge rap-ul
Cu icniri de bivol tîmp,
Pe cînd, doldora de sevă,
O elevă
Îl îmbie, - nu pe cîmp, Ci sub scara cu opt trepte
Cvasi-drepte
Din căminul cultural,
Pe profesorul de francă
În helancă,
Pentru proba de oral... Nici un fir de floare dalbă,
Nici o salbă,
Nici o bluză de Matisse,
Prin ogrăzi sporindu-şi larma
Cu alarma
Micului gigant Matiz Al odraslei lu' dom' vice,
Care zice,
Cu un cap de patriot
Căruia-i e dragă trînta:
"Taci în mîn-ta,
Cu maşina ta cu tot!" Cade noaptea ca o apă;
Dintr-o groapă,
Trei cumetrii-l scot pe Ion
Ca, la ceasul de răspînte,
Să-i împlînte
Drept în stînga, un piron. Iar în timp ce, la Big Brother ,
Neica Toadăr
Stă, de două nopţi, erect, -
Cu, pe piept, telecomanda,
Ţaţa Manda
Îşi dă duhul în derect. Satul doarme, ceasul merge,
Bezna şterge
De cum iese din ogaş,
De aici pînă-n Provenţa,
Diferenţa
(Desuetă) sat-oraş. Şerban FOARŢĂ
Locuinţa mea de vară
Nu-i la ţară
Unde n-am fost de mulţi ani,
Căci n-am, ca Depărăţeanu,
Topîrceanu
Şi cîţiva contemporani, Nici o casă de vacanţă, @N