Marele Premiu OVIDIUS ar fi trebuit sa-i fie inminat anul acesta lui Milan Kundera. Doar ca nimic nu l-a putut indupleca pe scriitorul ceh din Franta (nota biografica oficiala a sa: "Milan Kundera s-a nascut in 1929 in Cehoslovacia. In 1975, se stabileste in Franta.a") sa ia asupra sa calatoria pina la Neptun, nici macar sugestia ca Mario Vargas Llosa, de exemplu, a luat, la cinci ani de la decernarea Marelui Premiu Ovidius (in 2005), Nobelul pentru literatura... Premiul in valoare de 10.000 de euro Kundera l-a donat, de altfel, editurii "Humanitas" pentru a sprijini literatura romana! Cind am primit, prin decembrie, o invitatie la editia a X-a a Festivalului International „Zile si Nopti de Literatura" de la Neptun, nu mica mi-a fost mirarea: odata, pentru ca nu sint membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si apoi, pentru ca nu sint nici poet/scriitor strain... Dar cum n-am fost de ani buni la mare si cum un asemenea festival reprezinta indeobste o rara ocazie de-a intilni si cunoaste scriitori din toata tara si de peste hotare, de peste mari si tari, chiar am purces la selectarea poemelor cerute in original si in traducere franceza ori engleza, poeme care sa vina, pe cit posibil, chiar in intimpinarea temei mari a acestei editii aniversare - „Literatura si Exilul". Si uite asa, intre 10 si 12 iunie, am putut vedea, auzi si cunoaste poeti si/sau prozatori din Belgia (Jan H. MYSJKIN), Franta (Linda Maria BAROS, Dinu FLAMIND, Jacques FOURNIER, Bujor NEDELCOVICI, Matei VISNIEC), Germania (Dagmar DUSIL), Marea Britanie (George SZIRTES), Grecia (Monica VOUDOURI), Israel (Naim ARAIDY, Marlena BRAESTER - nascuta la Iasi, Riri Sylvia MANOR, Haim NAGID, Ronny SOMECK), Italia (Andrea BAJANI), Muntenegru (Ognjen SPAHIC), Polonia (Tadeusz DCBROWSKI), Republica Moldova (Leo BUTNARU, Grigore Chiper, Irina NECHIT), Rusia (Kiril KOVALDJI), Serbia (Vladimir KECMANOVIC, Miodrag RAI