Unele dintre leacurile auzite par a fi simple invenţii menite ne amuze. Însă, chiar dacă par absurde sau complet inutile, nu trebuie dispreţuite, mai ales că nu strică să le încerci. Există unele remedii care, deşi sună ciudat, chiar funcţionează.
Mirosul urât al picioarelor poate fi combătut cu vodcă
Unii oameni sunt parcă blestemaţi să le miroasă picioarele. Am putea crede că este vorba doar despre bărbaţi, însă nici femeile nu sunt scutite. Mirosul urât al picioarelor are drept cauză nişte bacterii care cresc în acea zonă, în condiţii de umezeală, pe tot parcursul zilei. Acest lucru nu este neapărat un semn al unei igiene îndoielnice, deşi spălatul este prima linie de apărare împotriva mirosului urât, notează „Nature Hacks“.
Există o sumedenie de produse pe piaţă care promit combaterea mirosului urât al picioarelor. Totuşi, mulţi oameni sunt sensibili la ingredientele acestor produse. Cea mai bună alternativă este vodca. Se pare că această băutură alcoolică nu reuşeşte doar să te îmbete. Conţinutul ridicat de alcool din componenţa vodcii poate omorî bacteriile din cauza cărora miros picioarele. Vodca mai are şi efectul de a usca rapid, lucru care ajută la eliminarea umezelii picioarelor mirositoare.
Pentru tratament, se înmoaie pur şi simplu o cârpă în puţină vodcă şi se şterg picioarele.
Acneea trece cu aspirină pisată
O aspirină normală conţine o substanţă numită acid acetilsalicilic, similară acidului salicilic din componenţa multor tratamente anti-acnee. O aspirină zdrobită poate elimina umflătura roşie a coşurilor în doar o oră.
Pentru tratament, se zdrobeşte aspirina şi se adaugă puţină apă pentru a se forma o pastă. Această pastă se aplică pe zona afectată şi lăsată să se usuce. Atunci când apa se evaporă şi pasta se transformă, din nou, în praf, zona se clăteşte cu apă. @N