In politica, te astepti sa intalnesti oameni care se pot recomanda prin vreo isprava oarecare, care au facut cat de cat ceva, in plan profesional, in plan politic sau macar in plan moral.
Oameni apti sa garanteze profesionalismul si, prin aceasta, prestigiul formatiunii politice de la care se revendica. Un partid politic matur anticipeaza exercitiul puterii, pregatind echipe de decizie profesioniste.
Iar atunci cand se fac numiri, in loc de oportunitati conjucturale, de amestecul nefericit de hazard si aranjamente de culise, prevaleaza intotdeauna criteriile de profesionalism.
La inceputurile lor, pedelistii erau fesenisti, alergatori dupa functii si demnitati. O vreme au marsaluit pe fagasul democratiei sociale, pana cand unora li s-a nazarit ca sunt de alt soi, ceva mai spre centru. Si, neaparat, democrati. Peste noapte i-a strafulgerat ideea de partid "popular" si, cum altfel, de dreapta. Asa ca au dat cu flit social-democratiei si au arborat steagul portocaliu cu o singura roza, in loc de trei.
Ei, stimati cititori, de aici li s-a tras cresterea din 2004-2008 si, trist, dar adevarat, descresterea din ultimii trei ani.
Nu i-au sensibilizat grevele, demonstratiile de strada ale romanilor, in special cele de la inceputul anului acesta. Nu i-a impresionat nimic, pana cand au pierdut puterea in urma unui exercitiu democratic. Fostii guvernanti pedelisti au fost obligati sa treaca in opozitie dupa ce motiunea de cenzura initiata de USL a fost votata in Parlament cu o larga sustinere.
Pierderea puterii, in prag de alegeri locale, i-a lovit pe pedelisti drept in crestetul capului, unii dintre ei nerevenindu-si nici pana acum.
Pe altii, insa, lovitura primita i-a determinat sa iasa in public cu o lacrima de crocodil in coltul ochilor. Au fost, cum altfel, si accese de sinceritate, probabil
