Imediat după evenimentele din decembrie 1989, „Viaţa medicală“ a fost expulzată din Casa Scânteii şi trimisă a se tipări la „Informaţia“, fost sediu al Întreprinderii Poligrafice nr. 2. Nu mai avea intrare la rotativa nou titluitei „Casa Presei Libere“ de mulţimea ziarelor şi revistelor răsărite precum ciupercile după ploaie în tiraje uriaşe – sute de mii de exemplare – în care, reconvertiţi la democraţie, gazetarii de ieri îşi scuturau în pagini frustrările, îmbrăcând de circumstanţă blană de mioară. „Tipografia Informaţia“ era firma care, după naţionalizare, se afişase la intrarea în fostul palat de odinioară al lui Stelian Popescu, „Universul“, din strada Brezoianu, acolo unde se culegea ziarul fondat de Luigi Cazzavillan. Era, poate, cel mai răspândit cotidian din interbelic, care dăduse şi numele clădirii desenate de arh. Paul Smărăndescu. În acelaşi bloc au funcţionat de-a lungul timpului redacţiile mai multor publicaţii: „Informaţia Bucureştiului“, „Săptămâna culturală a Capitalei“ (hebdomadar al lui Eugen Barbu), „Steagul roşu“ (de Ilfov) ş.a. Tipografia era învechită, cu utilaje demodate, rămase dinainte de război. Aici, noaptea, până la ore târzii, trăgeam la „negru“ cele opt pagini ale săptămânalului nostru, în aburii de plumb şi efluviile de alcool Publicitate degajate din sticle cu etichete străine, încurajări pentru linotipişti, dar mai ales stimulente pentru şefii lor, pentru a ne găsi şi nouă culoar să putem apărea. Tabloidele de succes în epocă, precum: „Infractorul“, „Infractoarea“, ba chiar şi „Prostituţia“, trase la această tipografie, aveau prioritate şi – „scoase la produs“ – aduceau mulţi, mulţi bani unor patroni intrepizi. Într-o zi, s-a anunţat vizita în redacţie a unor colegi de breaslă de la o revistă belgiană. Diverse asociaţii – ONG-uri am spune astăzi – invitau sau erau patronate de fundaţii de „ajutorare“. Se întâmpla, mai a