M-am dus la vot. In ciuda faptului ca parea, a nu stiu cita oara, ca n-avem de ales decit intre un rau mai mic si unul mai mare. Parea. N-o sa uit cit traiesc ca in 1990, in vestita Duminica a Orbilor, ziua primelor alegeri libere (sau "libere"?), ma aflam cu familia la botezul celui de-al treilea copil al uneia dintre cele doua surori ale mele. La Sibiu. Inainte si dupa mersul la vot, discutii aprige pro si contra Iliescu-FSN. "Tabara" anti-Iliescu din cadrul familiei largite era compusa din doar doi insi: cumnatul meu, tatal baietelului, si sussemnatul. Oricite argumente anti-Iliescu puneam pe tapet, totul era degeaba. Surorile, fratele cumnatului meu, mama, socrii surorii mele etc., toti ceilalti nici nu voiau sa auda de alde Ratiu sau Cimpeanu. Cel putin in privinta lui Cimpeanu, evolutia ulterioara a acestuia le-a dat intrucitva dreptate - cu toate ca, pentru momentul acela, chiar si Cimpeanu ar fi reprezentat o alternativa mai buna in fata "luminat"-hirsitului activist de partid. In ce ma priveste, votul meu l-am dat lui Ion Ratiu si taranistilor. De punctat ar mai fi in cadrul acestui remember faptul ca impartirea pro si contra Iliescu dinauntrul familiei largite a respectat in mare impartirea voturilor la nivel de tara... In 1992, n-am apucat sa votez, deoarece ma aflam ca bursier in Germania. In 1996, alegerile m-au prins traind in Germania. Dupa ce-am aflat ca au cistigat Emil Constantinescu si Conventia Democrata, fosta mea sotie si cu mine am facut un mic chef de stropire a istoricului moment. Singura frustrare: ca n-am putut vota decit teoretic, ar fi trebuit, altfel spus, sa mergem de la Tübingen fie pina la Bonn, la ambasada, fie pina la München, la consulat... In 1999, cind presedintele Constantinescu a declarat ca nu va mai candida pentru un al doilea mandat, gestul lui mi s-a parut unul de inteles - am si scris un articol pe tema aceasta (aparut in