Patru persoane au fost grav rănite: trei lovite de un autoturism, iar o a patra aproape linşată de martorii accidentului
Răfuială între interlopi la Zărneşti. Trei persoane, printre care un copil de 12 ani, au fost rănite, după ce o maşină a intrat în plin într-un grup de oameni aflaţi în faţa unui bar. O a patra persoană care se afla în autoturismul care a provocat accidentul a ajuns la spital după ce a fost bătută crunt de martori. Cei care au asistat la incident spun că şoferul maşinii a lovit intenţionat persoanele aflate în faţa barului. La scurt timp după incident, spiritele s-au încins. Poliţia a fost nevoită să tragă două focuri de armă.
Trei dintr-o lovitură
Totul s-a întâmplat sâmbătă seară, în jurul orelor 19.30, pe strada Carpaţi din Zărneşti. În faţa unui bar se aflau patronul, un prieten şi copilul de 12 ani. La un moment dat, un autoturism a părăsit şoseaua, a accelerat şi s-a îndreptat direct spre cele trei persoane aflate în faţă localului. Martorii nu au nici o urmă de îndoială că oamenii au fost loviţi în mod intenţionat. „Nu a făcut nimic să evite accidentul. A ieşit de pe carosabil şi a intrat direct în acei oameni”, povesteşte un martor al accidentului. „Eram în faţa barului şi am văzut cum un autoturism Golf accelerează şi intră direct în soţul meu”, a declarat jurnaliştilor soţia patronului rănit.
Snopit în bătaie
Imediat după accident şoferul a fugit, iar la faţa locului a rămas doar pasagerul, un tânăr în vârstă de 20 de ani. Acesta a încercat să se certe cu martorii, astfel că în doar câteva minute totul s-a transformat într-un scandal teribil. Pasagerul a fost luat la bătaie, fiind lovit de mai multe ori. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au fost nevoiţi să facă uz de armă pentru a-i linişti pe cei prezenţi. „Am găsit patru victime printre care şi un copil care are traumatism cranian şi c