Ziarele de astăzi scriu despre problemele create de zăpada căzută în ultimele zile şi despre acţiunile de curăţare a drumurilor, precum şi despre fondurile Casei Judeţene de Pensii Alba. Un alt subiect abordat este cel al accidentelor rutiere produse odată cu venirea iernii.
Foc continuu la deszăpezire
Utilajele de deszăpezire ale SC DPL Alba au intervenit aproape non-stop pe drumurile judeţene, începând de marţi, de când a început să ningă, cu mici pauze, în tot judeţul. Până ieri dimineaţă, drumarii au împrăştiat deja 509 metri cubi de material antiderapant pe aproape toate dumurile judeţene, mai puţin pe cele care vor rămâne închise peste iarnă. Aseară, în judeţul Alba nu existau drumuri judeţene blocate, dar circulatia se desfăşura în condiţii de iarnă în tot judeţul. “Echipele de intervenţie patrulează în permanenţă pe drumurile judeţene pentru a preîntâmpina problemele de trafic datorate iernii, acordându-se o importanţă sporită drumurilor intens circulate”, a arătat purtătorul de cuvânt al CJ Alba, George Sinca. Monitorul de Alba
Nu mai sunt bani pentru noii pensionari din Alba?
Harababură totală în sistemul de pensii la nivelul întregii ţări, pe fondul unei lipse crunte de bani la bugetul de stat. Mai mult, surse din cadrul Casei de Pensii Alba ne-au declarat chiar faptul că din această lună nici măcar nu mai sunt bani pentru cei care intră acum în plată, în cadrul sistemului public de pensii. Cu alte cuvinte, cei care ar trebui să primească deciziile de pensionare în această lună ar putea să îşi vadă banii abia peste câteva luni, întrucât sunt şanse ca statul român să nu poată asigura finanţarea. În cursul acestei luni, până în momentul de faţă şi-au depus cereri de pensionare la Casa Judeţeană de Pensii Alba un număr de 169 de persoane. Informaţia de Alba
Zăpada a adus cu ea şi inevitabilele accidente r