"Nu ştiţi cumva o casă de vînzare?". Vînzătoarea negricioasă din spatele tejghelei magazinului mixt se gîndeşte. "Au fost cîteva, da' s-au vîndut. Au venit tot nişte bucureşteni...", spune trăgînd cu ochiul, prin fereastră, la numărul Daciei parcate în faţa magazinului. "A văzut, le-a plăcut... a luat. La noi, cresc preţurile că se bagă gaze... Încercaţi de vale, la nea Petrică, sau mai e una sus pe deal, a lu' finu' lu' Costel care a murit acum un an... l-a tăiat trenu', săracu'..." Cei doi bucureşteni fac un popas la mica terasă a magazinului, ea bea Cola pentru că e şofer, el bere şi admiră peisajul. Le place, sat de deal, liniştit, nu sînt ţigani, se pare, două magazine mixte şi patru cîrciumi, una cu masă de biliard şi cu pokere mecanice, vaci pe uliţă, deci "o să avem şi lapte şi brînză la discreţie" - un locşor perfect pentru odihnă şi relaxare. De precizat, un fapt observabil: nivelul de bunăstare a românilor de clasă mijlocie este determinat de o locuinţă permanentă, proprietate personală, de obicei apartament de bloc cu îmbunătăţiri, o maşină acceptabilă (în multe cazuri Dacie, mai rar Cielo sau Matiz) şi... casa, hai să-i zicem, de vacanţă, deşi e un termen impropriu, la munte sau la deal, unde e aerul curat şi poţi veni să-ţi încarci bateriile şi unde visezi că te vei retrage la pensie. Nea Petrică îi introduce într-o curte plină de coteţe şi de magazii, strigă la cîine să nu mai latre, alungă găinile cu o coadă de mătură, culege un măr de pe jos şi muşcă din el. În spatele curţii se poate vedea casa, cam într-o rînă, însă proaspăt tencuită şi cu tablă nouă. "Tot ce e aici am făcut cu mîinile mele... casa, magaziile... de cînd s-a dus soţia, numa' de gospodărie m-am ocupat, că altă treabă n-am avut, da' acu' de cînd îs bătrîn, vreau să mă mut la băiat, la Văleni, aşa că o vînd...". Bucureştenii se uită curioşi, el strîmbă din nas din cauza mirosulu