Cel de-al şaselea joc din Antalya a adus şi cea mai consistentă evoluţie a „galben-albaştrilor" din acest stagiu, Petrolul învingând de o manieră categorică formaţia cehă FC Slovacko, scor 4-0. Golurile au fost marcate de Mustivar (41), Dina (43) şi Opriţa (60 şi 68).
După un start de partidă ceva mai timid, cehii având şansa să deschidă scorul la un şut al lui Lukas (20) blocat providenţial de către Străuţ, petroliştii au pus stăpânire pe joc, ratarea lui Dina (29) prefaţând, practic, un final de primă repriză cu multe evenimente. Mustivar (41) a deschis scorul cu un şut de la 18 metri, ce l-a depăşit pe Melicharek, iar, după numai două minute, Dina a primit o pasă ideală de la Vali Negru şi l-a executat pe portarul advers, cu un şut de la 10 metri, lateral stânga.
„Lupii" au continuat să facă legea şi după reluare, Opriţa (60) punctând pentru 3-0, cu un „cap" de la 6 metri, lateral dreapta, la o centrare ideală venită, de pe partea opusă, de la Florentin Dumitru. Cei doi au „lucrat" şi golul patru, pasa lui Dumitru, în spatele liniei defensive adverse, fiind continuată perfect de către Opriţa, acesta driblându-l pe Melicharek şi trimiţând în poarta goală. 4-0 a fost şi scorul final al întâlnirii, Petrolul obţinând, astfel, cea de-a patra victorie în cele şase meciuri disputate până acum în Antalya.
Valeriu Răchită i-a trimis în teren pe Povilas (46 Gritti, 84 Oprea) - Străuţ (59 Buleică), Melinte (70 Bikana), Ben Djemia, Stoica (59 Bărbulescu) - Mustivar (65 Buhuşi), Negru (84 Tudor) - Opriţa (70 Mourad), Boudjemaa (46 Dumitru), Neagu (46 Surugiu) - Dina (70 Lasimant).
Duminică, amical cu Litex
Petrolul a parafat un joc de verificare cu Litex Lovech, partida urmând să se desfăşoare duminică, de la ora 16.30, la Belek.
fcpetrolul.ro
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.