Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: Indemnizaţii mai mari pentru mame de la 1 ianuarie

Publicat in Adevarul, miercuri 15 decembrie 2010 ·

Ordonanţa de urgenţă care stabileşte modificarea regulilor de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului funcţionează retroactiv: mamele nu vor mai avea venitul tăiat cu 15% , ci doar cu 10%

În ceea ce priveşte cele două variante de indemnizaţie puse la dispoziţia mamelor, acestea nu vor funcţiona retroactiv. Femeile care au nasc până la 31 decembrie 2010 vor beneficia de o indemnizaţie de 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, cu un maxim de 3400 şi un minim de 600 de lei, dar cu o reducere de 15% pentru luna decembrie.

Din luna ianuarie, însă, indemnizaţia mamelor se va recalcula la nivelul nou, cel de 75% din media veniturilor încasate pe ultimele 12 luni de zile. „Dacă acum ele primesc o indemnizaţie de 85% din venit, redusă cu 15%, de la 1 ianaurie vor primi 75% din venit. Asta înseamnă că mamele câştigă între 2 şi 5% în plus în fiecare lună. Este singura prevedere care funcţioneză retroactiv, în interesul mamelor“, spune Aurica Mihalcea, directorul Agenţiei pentru Prestaţii Sociale din Tulcea. Cu toate acestea, femeile care stau acasă cu cei mici primesc, oricum, o indemnizaţie cu 10% mai mică decât în vara acestui an.

De asemenea, dacă până acum la stagiul de cotizare de 12 luni anterioare naşterii nu se lua în calcul decât o singură lună parţial lucrată (minim 15 zile), de acum încolo se vor lua în calcul trei luni lucrate parţial.

„Dacă, de exemplu, o mamă a lucrat numai 15 zile într-o lună anterior naşterii, aceea este lună parţială. Până acum pentru calculul indemnizaţiei era permisă o singură lună lucrată pe jumătate, iar de acum se permite reluarea acestei situaţii de trei ori într-un an de zile“, mai spune Aurica Mihlacea.

La momentul de faţă în Tulcea sunt în plată 1507 beneficiari de indemnizaţie de creştere a copilului, din care 1026 primesc cunatumul minim, de 600 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 45 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 22 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°