Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criză, bănci, sindicate, nervi şi bani

Publicat in Adevarul, miercuri 8 octombrie 2008 ·

În timp ce salariaţii protestau la Bucureşti, miniştrii de finanţe din UE au propus uniformizarea garanţiilor oferite depunătorilor. Declaraţiile premierului conform cărora nu va deschide robinetul majorărilor salariale au dus la aprecierea uşoară a leului, dar şi la declanşarea furiei sindicatelor.  “Demisia!”, “Vrem salarii pentru noi, şi nu pensii pentru voi!”, „Hoţii, la puşcărie!”, au scandat ieri  la Bucureşti aproape 5.000 de sindicalişti din Poştă, Sănătate, Industrie şi Administraţie, acompaniaţi de goarne şi tobe. Acţiunea a coincis cu Ziua Internaţională a Muncii Decente.

Lege unitară de salarizare

Protestatarii au cerut majorarea salariilor bugetarilor la cel puţin 1.500 de lei şi condiţii de muncă civilizate. “Nu vom accepta sub nicio formă desfiinţarea contractelor colective de muncă la nivel naţional. În plus, vrem ca salariul minim să ajungă într-un timp cât mai scurt la 1.500 de lei, întrucât acesta trebuie să permită angajaţilor din sistem să aibă o viaţă decentă”, a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Liderul sindical s-a pronunţat pentru promovarea unei legi unitare de salarizare a bugetarilor, spunând că este anormal ca parlamentarii să aibă venituri de 25 de ori mai mari decât salariul minim pe economie.

Angajaţii prezenţi la miting au acuzat Guvernul că nu îi bagă în seamă decât în preajma alegerilor. „Noi nu contăm pentru nimeni, decât atunci când trebuie să votăm aşa cum vor cei care ne conduc!”, a declarat un sindicalist prezent la manifestaţie. „Pentru cei de la putere sunt mereu bani, dar pentru noi, ăştia care muncim din greu, nu sunt niciodată!“, a spus un alt participant. 

Profesorii, decişi să intre în grevă

Vestea demiterii ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, nu i-a răcorit pe profesorii participanţi la miting, care au spus că n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 5 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°