Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să vă integraţi într-o echipă

Publicat in Romania Libera, luni 18 aprilie 2011 · · ·

Schimbarea locului de muncă sau a departamentului implică nevoia de a vă adapta unui nou ambient şi mediu de lucru. Astfel, pentru o acomodare mai facilă, este indicat să aveţi o abordare deschisă, pozitivă, asertivă, dovedind că sunteţi o persoană valoroasă pentru firmă.

Activitatea la locul de muncă nu se bazează doar pe relaţii cu colegii de departament, ci şi cu paznicul, recepţionera, secretara şefului, şeful direct, alţi colegi din alte departamente sau responsabilul de resurse umane. Astfel, mai ales ca nou-venit, modul în care suntem percepuţi într-un anumit fel depinde de felul în care ne construim relaţii. „Fiecare relaţie cu ceilalţi angajaţi ai companiei este la fel de importantă, deoarece modul în care interacţionaţi cu aceştia vorbeşte despre caracterul vostru", susţine Cristina Toma, consultant în carieră ZonaWellness.wordpress.com. „De asemenea, chiar dacă aparent relaţia stabilită cu şeful este cea mai importantă, nu este deloc de neglijat modul în care vă raportaţi la alţi colegi care ocupă posturi-cheie. Este bine cunoscut că posturile de secretară sunt ocupate de persoane cu un nivel ridicat de loialitate care vă pot înlesni accesul la alţi angajaţi sau chiar directorul general", completează Toma.

Comunicaţi deschis

Pentru ca integrarea într-o nouă echipă să fie mai scurtă şi mai uşoară, este de preferat să comunicaţi cât mai deschis cu cei care interacţionaţi. „Oamenilor le plac colegii prietenoşi, amabili, săritori. Noul angajat ar merita să facă «primul pas», să destindă atmosfera, să ofere suport celor care par încărcaţi, să nu refuze multe sarcini, dar nici să nu cadă în capcana de a deveni omul căruia i se pasează toate sarcinile", recomandă Ana Ber, senior consultant în cadrul Dr. Pendl & Dr. Piswanger România.

De asemenea, Cristina Toma crede că apropierea de colegi se face printr-o abordare deschisă, pozitivă, ase

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Xi Jinping îi transmite lui Putin că Rusia şi China ''vor apăra dreptatea în lume''

HotNews acum o ora
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis, joi, la Beijing, omologului său rus Vladimir Putin că China şi Rusia vor "apăra dreptatea în lume", a informat Ministerul Afacerilor Externe al ţării asiatice, citat de EFE. Președintele rus Vladimir Puti

Geniile jafurilor. Au furat criptomonede în valoare zeci de milioane de dolari în 12 secunde

Ziare.com acum 41 minute
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - au fost acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde. Ei au pus la cale, în lu

Un Monet s-a vândut cu 35 de milioane de dolari la o licitaţie de primăvară la New York

News.ro acum 59 minute
Un tablou al maestrului impresionist francez Claude Monet a fost vândut pentru aproape 35 de milioane de dolari la o licitaţie în New York, miercuri, a anunţat casa Sotheby's. După o scădere a pieţei mondiale de artă în 2023, marile case de licitaţi

Proteste ale angajaţilor Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene/ Ei solicită stabilirea nivelului de salarizare în funcţie de cel maxim din cadrul categoriei profesionale şi acordarea unui statut special personalului de specialitate

News.ro acum 2 ore
Sindicatul ”MIPE Normalitate” organizează proteste, joi şi vineri, în faţa Ministerului Fondurilor Europene, angajaţii solicitând stabilirea nivelului de salarizare în funcţie de cel maxim din cadrul categoriei profesionale, acordarea unui statut sp

Corvinul Hunedoara a câştigat în premieră Cupa României

Press Alert acum 40 minute
Foto: FC Corvinul 1921 Hunedoara / Facebook Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României după ce a învins Oțelul Galați la lovituri de departajare. După 90 de minute de joc, scorul a fost 2-2. Oțelul a ratat de trei ori, lovitura decisivă fiind trans

Celebrul iluzionist David Copperfield, acuzat de 16 femei de abuz sexual. Cele mai multe erau minore

HotNews acum 50 minute
Celebrul iluzionist american David Copperfield a fost acuzat de abuz sexual de şaisprezece femei, majoritatea fiind adolescente la momentul evenimentelor pe care le reclamă, a relatat miercuri ziarul britanic The Guardian, citat de News.ro. David Co

Android 15 va avea o funcţie antifurt

News.ro acum o ora
Google a anunţat mai multe funcţii de securitate pentru Android 15, dintre care se remarcă posibila detectare a momentului în care un smartphone este furat. Conform companiei americane, Android 15 va putea identifica momentul în care un smartphone e

Zelenski îşi amână călătoriile în străinătate, din cauza situaţiei tensionate de pe front / Zelenski: Toată atenţia este concentrată acum asupra operaţiunilor noastre actuale de apărare

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a amânat toate călătoriile în străinătate, în timp ce situaţia de pe câmpul de luptă din Ucraina a continuat să se deterioreze miercuri, iar Kievul a declarat că luptele au făcut ravagii în oraşul Vovchansk de la f

VIDEO Juventus, consolare după un sezon sub așteptări - A câștigat Cupa Italiei

HotNews acum 33 minute
​Juventus a câştigat Cupa Italiei pentru a 15-a oară, după ce s-a impus în fața formației Atalanta, scor 1-0, într-o finală disputată la Torino. Jucatorii celor de la JuventusFoto: Jonathan Moscrop / imago sportfotodienst / Profimedia Juventus a înv

Președintele rus Vladimir Putin a ajuns în China pentru o vizită de două zile | VIDEO

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ajuns joi în China pentru o vizită de două zile în cursul căreia se va întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping şi va încerca să obţină un ajutor mai important pentru efortul său de război împotriva Ucrainei, relat

Vremea

București
acum

14°
joi

9°/20°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
Iasi
acum

14°
joi

9°/18°
vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
Constanta
acum

14°
joi

9°/15°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

6°/18°
vin.

7°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/26°