Cantaretul Dan Bittman, membru al formatiei Holograf, a declarat miercuri, pentru Mediafax, ca in functia de consilier al ministrului Finantelor Publice pe probleme privind imaginea institutiei in randul populatiei va face legatura intre "viata reala" si cea a politicienilor.
"Suna pompos (...). Toata lumea vorbeste de o functie de consilier de parca ar fi o functie de ministru. Dar nu cred ca sunt atat de important", a spus Bittman despre noua sa functie.
"Probabil ca domnul Vladescu incearca sa atraga si oameni care traiesc in viata normala, reala si, probabil, rolul meu va fi sa fac legatura intre lumea asta si cea a politicienilor, care au ajuns sa traieasca in alta lume", a declarat cantaretul.
"Probabil rolul meu va fi ca acest minister sa nu mai fie privit ca un balaur cu sapte capete", a completat Bittman.
Potrivit acestuia, el isi va prelua functia, cel mai probabil, incepand de saptamana aceasta, dupa ce vor fi perfectate actele.
In ceea ce priveste emisiunea pe care acesta o are la TVR 1, "Danutz SRL", Bittman a spus ca va continua sa o realizeze. De altfel, el va sustine si doua concerte, alaturi de Holograf, pe 24 si 25 februarie, la Sala Palatului Bucuresti. "Doar n-o sa renunt la partea cea mai frumoasa a vietii", a spus el.
In urma cu doua saptamani, ministrul de resort Sebastian Vladescu l-a numit consilier pe probleme de comunicare pe realizatorul Andrei Gheorghe.
In legatura cu numirea lui Dan Bittman in functia de consilier, acesta a spus ca isi doreste feedback de la populatie. "Bittman fiind o persoana populara si care nu este legata de minister, vom putea avea o opinie obiectiva privind imaginea ministerului. El poate afla parerea populatiei. Vreau sa stiu ce gandeste populatia despre MFP", a explicat Vladescu pentru Mediafax. Cantaretul Dan Bittman, membru al formatie