Între 11 şi 23 august, regizorul Radu Penciulescu şi coregraful Florin Fieroiu au ţinut la Ipoteşti două ateliere, complementare, de „Inspiraţie şi Revitalizare a Competenţelor Actoriceşti“. Parteneri în organizarea workshopului au fost Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“ (Teatrul Naţional Bucureşti) şi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“, iar participanţi, 20 de actori, de la teatre din Bucureşti, Cluj, Sibiu, Botoşani sau „independenţi“. Radu Penciulescu i-a fost profesor de regie lui Andrei Şerban (pe care l-a „smuls“ de la actorie, la fel cum pe George Banu l-a convins să se mute de la aceeaşi secţie – actorie – la teatrologie). Într-un fel, mă aşteptam (probabil, şi actorii care lucraseră înainte cu Şerban) ca stilul lor de lucru să semene – iar multe dintre exerciţiile lui Penciulescu le întîlnisem înainte la repetiţiile de la Purificare. Pentru unii dintre cursanţi – Ioana Calotă, Mihai Calotă, Alex Nedelcu, Maria Obretin –, care-i fuseseră elevi Sandei Manu, atmosfera de lucru semăna cu cea de la şcoală. Şi Sanda Manu, şi Penciulescu au un umor nebun, iar exemplele lor educative constau de multe ori în bancuri (iar de alte ori, în istorii de teatru vechi de zeci de ani). Penciulescu are o capacitate nesfîrşită de a povesti, fără a cădea niciodată în anecdotică goală. În zilele noastre, despre Radu Penciulescu afli din cărţi. Coleg de facultate cu Lucian Pintilie, Valeriu Moisescu, Sanda Manu, Mihai Dimiu (mulţi dintre ei, cu origini „burgheze“, ceea ce face aproape o minune, în acei ani ’50, din faptul că au trecut teferi prin sistem), a terminat şcoala la clasa unui teoretician, intelectual de rasă care nu călcase niciodată pe sau pe lîngă o scenă – George Dem Loghin. După absolvire (1955), a fost regizor angajat la Oradea şi a lucrat la Craiova, unde director tocmai devenise Vlad Mugur. În 1964, a înfiinţ