Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pietro Parolin, noul "prim-ministru" al Vaticanului, îşi începe mandatul marţi

Publicat in Mediafax, marți 15 octombrie 2013 ·

Pietro Parolin, noul Secretar de Stat de la Vatican, un diplomat de carieră în vârstă de 58 de ani, îşi începe mandatul marţi, alături de papa Francisc, înlocuindu-l pe cardinalul Tarcisio Bertone, adeseori criticat de Curie.

Ceremonia de preluare a prerogativelor oficiale a avut loc în jurul prânzului la Vatican, în prezenţa tuturor reprezentanţilor Secretariatului de Stat.

Noul "prim-ministru" al Vaticanului va trebui să îl asiste pe papă în încercarea acestuia de reformare a Bisericii Catolice şi a guvernului acesteia, Curia, pentru care a fost ales în martie.

Foarte tânăr pentru un post de o asemenea importanţă, Pietro Parolin, considerat competent şi deschis, are în faţa lui o carieră lungă şi strălucită.

Nunţiu papal în Venezuela din 2009, unde trebuia să administreze dificilele relaţii dintre Biserică şi preşedintele Hugo Chavez, Pietro Parolin a fost în trecut însărcinat cu rezolvarea unor dosare controversate, precum relaţiile cu Vietnam, cu China şi chestiunea palestiniano-israeliană. El a contribuit la redactarea scrisorii istorice din 2007 adresată de papa Benedict al XVI-lea catolicilor din China, prin care fostul suveran pontif a încercat să dezamorseze conflictul cu regimul comunist din acea ţară.

Cardinalul Tarcisio Bertone, de care Joseph Ratzinger era foarte ataşat după ce l-a numit în această funcţie în 2006, a fost adeseori criticat de Curie. I se reproşa mai ales faptul că nu avea niciun fel de experienţă diplomatică şi că a luat decizii incomode, în special în gestionarea intereselor considerabile ale Bisericii Catolice în Italia. Tarcisio Bertone a fost ţinta multor critici, după ce o serie de documente confidenţiale destinate papei Benedict al XVI-lea au ajuns în presa italiană în 2012, contribuind astfel la declanşarea scandalului denumit "Vatileaks".

Tarcisio Bertone a declarat, cu amărăciune, la înce

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 23 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 43 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 51 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°