Demonstrația de forță a lui Froch a fost mai convingătoare decît cea a lui Bute, de acum două săptămîni

Boxul profesionist, cu renumele lui prost, cu aranjamentele și cu spectacolul lui exagerat, exercită fascinațiile lui. Nu știi niciodată cît la sută este strategie, imagine, adevăr sau poveste. Sîntem cu toții prinși în ițele lui ciudate și încîlcite, dar convenția aceasta uneori ne distrează, ne amăgește, cu participarea noastră, și ne răpește.

Meciurile de pregătire dinaintea unei lupte importante îi opun pe eroii autentici unor adversari mărunți, meniți să le dea încredere, să le scoată în evidență penajul și să-i ajute să facă o declarație. O declarație echivalentă cu o avertizare, cu o amenințare.

Acum două săptămîni, Lucian Bute îl învingea la puncte pe rusul Denis Gracev. Dar sîmbătă seară Carl Froch l-a făcut KO în runda a 3-a pe Yusuf Mack, omul de 32 de ani preocupat mai degrabă să-și facă mari cei 9 copii decît să-i fure centura IBF lui Froch, misiune imposibilă de altfel. Desigur, uneori nivelul rivalilor din meciurile care împiedică instalarea moleșelii poate fi înșelător, iar Froch a arătat că la Nottingham, la el acasă, acolo unde l-a scos din joc și pe Bute în runda a 5-a, este atotputernic.

Nu cred că Lucian s-a băgat sub pat și tremură acum, mai ales că revanșa împotriva lui Carl Froch se va disputa, în martie, la Montreal, acasă la Bute, cum spune toată lumea, deși în continuare asta îmi sună puțin aiurea. Totuși cred că face comparația între victoria muncită a sa și victoria furioasă a lui Froch. Iar celor care au fost în mai în sala de la Nottingham, fie că țineau cu românul, fie că nu, le revin instinctiv tremurul de genunchi și nodul din capul pieptului, amintiri vii de cînd englezul a început să lovească și părea a nu se mai putea opri.

Cobra Froch are, ca adjuvant de orgoliu și de putere, centura IBF la supermi