În luna iulie, apartamentele din municipiul Braşov s-au ieftinit cu 0,3% faţă de luna precedentă, preţul acestora scăzând de la 861 de euro pe metrul pătrat util la 858 de euro. Interesant este că au crescut cu 1,5% preţurile la apartamentele mari cu patru camere, în timp ce pentru cele de trei camere preţul a fost mai mic cu 0,6%, se arată în indicele imobiliare.ro.
Apartamentele cu două camere au înregistrat o creştere de preţ de 0,3%, iar garsonierele s-au ieftinit cu 2,1% în intervalul analizat. Faţă de iulie 2010, preţurile apartamentelor vechi din Braşov sunt în prezent cu până la 9% mai ieftine, cea mai mare diferenţă de preţ fiind întâlnită în cazul garsonierelor.
La nivel naţional, luna iulie a adus uşoare corecţii preţului cerut de proprietarii de apartamente, urmând o scădere de 0,8% faţă de luna precedentă până la 1.026 euro/mp util. Comparativ cu anul trecut, preţul a marcat o scădere de 10,9%. Interesant este că deşi tendinţa generală este aceea de scădere pe segmentul apartamentelor, există şi oraşe unde preţurile au crescut, cum ar fi Constanţa, Iaşi sau Timişoara. În luna iulie, apartamentele din municipiul Braşov s-au ieftinit cu 0,3% faţă de luna precedentă, preţul acestora scăzând de la 861 de euro pe metrul pătrat util la 858 de euro. Interesant este că au crescut cu 1,5% preţurile la apartamentele mari cu patru camere, în timp ce pentru cele de trei camere preţul a fost mai mic cu 0,6%, se arată în indicele imobiliare.ro.
Apartamentele cu două camere au înregistrat o creştere de preţ de 0,3%, iar garsonierele s-au ieftinit cu 2,1% în intervalul analizat. Faţă de iulie 2010, preţurile apartamentelor vechi din Braşov sunt în prezent cu până la 9% mai ieftine, cea mai mare diferenţă de preţ fiind întâlnită în cazul garsonierelor.
La nivel naţional, luna iulie a adus uşoare corecţii preţului cerut de proprietarii de apartam