Foto: Thinkstock Infecţia la os nu e o bagatelă. Infecţiile la nivelul osului sunt greu de tratat. Şi asta fiindcă microbul se prinde în os unde fluxul de sânge e limitat. Fiindcă în os nu e circulaţie mare de sânge, motiv pentru care greu pătrunde şi antibioticul la concentaţii mai mari. Necirculând mult sânge în os, nu lucrează bine nici apărarea imunitară. Deci, în cazul unor fracturi, mai ales în cazul celor deschise, consolidarea şi repararea ţestului sunt de mare importanţă.

O altă complicaţie care apare în apropierea focarului de fractură este instalarea unei incompatiblităţi între implanturile metalice şi structura osului. E bine ca în osul infectat să nu fie piese metalice. Deoarece metalul din agrafe, şuruburi, plăcuţe accentuează inflamaţia. Şi asta pentru că cimetalul e privit de organism ca un corp străin. Tocmai de aceea, când apare necazul unei infecţii la os în caz de fractură, medicii sunt nevoiţi să scoată piesele metalice de fixare din osul infectat şi să adopte o altă soluţie: fixatoarele externe.

Dar această soluţie extremă are dezavantaje. Fixatorul extern al osului fracturat are nevoie în fiecare zi de îngrijirea medicului. Zilnic, trebuie schimbat pansamentul. Continuă să expună complicaţiile apărute în cazul fracturilor medicul primar Rodica Marinescu, şeful Secţiei ortopedie la Spitalul Colentina. Se numeşte calus vicios situaţia în care fractura s-a vindecat cu o deplasare. E vorba despre o deformare a oaselor prin consolidare. Se zice că oasele sunt ca un telescop atunci când după fractură au rămas unul în altul evident cu scurtarea membrului pus în gips.

Uneori, tot viciu de consolidare a fracturii este şi încălecarea fragmentelor osoase. Uneori, apare şi o consolidare în poziţii vicioase ale osului fracturat. Mai bine este tolarată o consolidare vicioasă a caluslui într-o poziţie mai depărtată de articulaţie de osul l