Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un studiu arată că echipele de la CM-2022 ar trebui să meargă în Qatar cu o lună înainte de competiţie

Publicat in Pro Sport, vineri 23 august 2013 ·

Echipele care vor participa la Cupa Mondială din 2022, din Qatar, au interesul de a se deplasa în zonă cu o lună înainte de începerea competiţiei, pentru a se obişnui cu temperaturile foarte mari de pe timpul verii, se arată într-un studiu britanic, informează AFP.

Raportul întocmit de Universitatea din Bedfordshire recomandă echipelor calificate să se deplaseze în Qatar cu cel puţin patru săptămâni înainte de startul turneului, despre care se ştie deocamdată că va avea loc vara. Pe timpul verii, în Qatar temperaturile pot ajunge la 50°C.

"Performanţa fizică şi luarea deciziilor vor fi afectate de caniculă", a declarat profesorul John Brewer, de la departamentul de Ştiinţă a Sportului. "Cercetările pe care le-am făcut au presupus simularea exigenţelor unui meci de fotbal în condiţii cât mai apropiate de cele din Qatar. Rezultatele nu sunt surprinzătoare, însă am descoperit că organismele jucătorilor se pot adapta la condiţii extreme dacă echipa ajunge în Qatar suficient de devreme", a explicat Brewer.

Deşi Cupa Mondială din 2022 este deocamdată programată vara, preşedintele FIFA, Joseph Blatter, şi-a exprimat în luna iulie dorinţa ca turneul să aibă loc iarna, soluţie agreată şi de conducătorul UEFA, Michel Platini. Marile campionate europene, în special Premier League, se opun ideii ca turneul să aibă loc iarna, deoarece o astfel de programare le-ar afecta calendarele.

Comitetul Executiv al FIFA va analiza propunerile privind schimbarea datei de începere a turneului final al CM din 2022, la începutul lunii octombrie, la Zurich.

Mediafax

Echipele care vor participa la Cupa Mondială din 2022, din Qatar, au interesul de a se deplasa în zonă cu o lună înainte de începerea competiţiei, pentru a se obişnui cu temperaturile foarte mari de pe timpul verii, se arată într-un studiu britanic, informează AFP.

Raportul întocmit de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum o ora
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Costel Alexe, după „gluma” despre moldoveni făcută de Marcel Ciolacu: Este un derapaj grav

HotNews acum 2 ore
​Costel Alexe (PNL), șeful Consiliului Județean Iași, care candidează pentru al doilea mandat, a declarată că „gluma” făcută premierul Marcel Ciolacu despre Moldova reprezintă „nepăsarea” față de regiunea din estul României de care PSD a dat dovadă

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Performanță rară: Elizabeta Samara a câștigat a cincea oară Liga Campionilor la tenis de masă

HotNews acum 51 minute
Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara (35 de ani) a câştiga pentru a cincea oară în carieră Liga Campionilor europeni şi pentru a treia oară consecutiv cu formaţia poloneză KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg, care s-a impus în ambele manşe

ALERTĂ pe Autostrada București-Pitești. O mașină a luat foc/Pompierii intervin la fața locului

Gandul acum 2 ore
O mașină a luat foc pe Autostrada București-Pitești (A1), pe sensul de mers către Capitală. Polițiștii, pompierii și angajații SMURD au ajuns deja la fața locului. Autoritățile le recomandă șoferilor să evite să circule prin zonă, dat fiind faptul c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°