Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"DĂUNĂTORII USL DISTRUG AGRICULTURA". Daniel Constantin către democrat-liberali: Sunteți OBSEDAȚI de Dan Voiculescu

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 octombrie 2012 ·

Deputații dezbat moţiunea simplă a PDL ''Dăunătorii USL distrug agricultura''. Prezent la ședință, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, le-a spus democrat-liberalilor că au inventat o specie nouă "automoţiunea simplă", pentru că în document sunt invocate propriile erori şi abuzuri ale guvernării PDL.

UPDATE 4. Moțiunea PDL a fost respinsă cu 148 de voturi împotrivă, 73 pentru şi 18 abţineri.

UPDATE 3. Fostul ministru PDL al Agriculturii Stelian Fuia l-a acuzat pe Daniel Constantin, că minte "cu nonşalanţă" asupra progreselor înregistrate şi l-a întrebat dacă şi-a achitat datoria către preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu.

"Domnule ministru, fermierii şi noi avem o curiozitate: v-aţi achitat datoria către domnul Voiculescu? Pentru că sunt mulţi români, inclusiv angajaţii de la Oltchim, care ar dori să beneficieze, în condiţiile pe care le aveţi dumneavostră, de un credit pe zece ani fără dobândă", a mai spus Fuia.

UPDATE 2. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, i-a acuzat pe democrat-liberali că au o obsesie faţă de preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu. "Sunteți urmaşii lui Traian, din păcate ai lui Traian Băsescu", a mai spus Constantin.

Ministrul a remarcat că, deşi în sală se află doi foşti miniştri ai Agriculturii, Valeriu Tabără şi Stelian Fuia, moţiunea simplă a PDL a fost citită de "cineva mai profan" - deputatul PDL Tinel Gheorghe.

Totodată, Daniel Constantin a subliniat că este numai rolul justiţiei să judece ce se va întâmpla cu procesul pe care Dan Voiculescu îl are cu Ministerul Agriculturii, respectiv cu Institutul de Chimie Alimentară, şi a arătat că, de când a început acest proces şi până la numirea sa, nici măcar un jurist nu s-a prezentat în instanţă să apere acest minister.

UPDATE 1.A început ședința de plen, în sală fiind prezenți 170 de deputați. Textul moţiunii este citit de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 8 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 3 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°