Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creste sprijinul acordat Romaniei

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 9 iulie 1999 ·

Interesul tot mai mare acordat de Occident zonei Balcanilor se rasfringe si asupra rolului pe care Romania il va juca in noul context geo-strategic. Din aceasta perspectiva, Pactul de stabilitate in Balcani a fost tema principala a discutiilor pe care autoritatile romane le-au purtat cu secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Javier Solana, precum si cu ministrul german de Externe, Joschka Fischer, aflati, ieri, in vizita la Bucuresti. Desi in cursul discutiilor promisiunile in legatura cu integrarea tarii noastre in structurile euro-atlantice nu au lipsit, termene precise nu au fost avansate nici de aceasta data. "Multumesc Romaniei si Guvernului pentru solidaritatea si cooperarea de care au dat dovada in aceste momente dificile pe care le-am trait in Europa". Acesta a fost principalul mesaj pe care secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Javier Solana l-a transmis tarii noastre in cursul vizitei, incheiate ieri, in care a purtat discutii referitoare la candidatura Romaniei la statutul de membru NATO, situatia de securitate din sud-estul Europei si viitorul Aliantei dupa summitul de la Washington. Cu toate ca Solana nu a uitat sa mentioneze ca atitudinea autoritatilor de la Bucuresti in perioada conflictului din Kosovo a demonstrat ca Romania este "acum foarte aproape de NATO", nici un termen clar referitor la aderarea la Alianta nu a fost avansat. Un semnal pozitiv ar putea fi totusi faptul ca vizita secretarului general al NATO in Romania constituie prima deplasare in strainatate de la incheierea razboiului din Iugoslavia, ceea ce, in opinia sa, reprezinta "un mesaj special" adresat poporului roman. De asemenea, Solana a tinut sa risipeasca temerile exprimate de unii politicieni romani, respingind ideea ca Alianta Nord-Atlantica ar vrea sa modifice frontierele in Europa de Sud-Est. Presedintele Emil Constantinescu a folosit prilejul pentru a-l felici

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 20 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum o ora
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum 32 minute
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 44 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 46 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Belarus şi-a suspendat participarea la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa

G4Media acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat un decret privind suspendarea de către Belarus, cel mai apropiat aliat al Rusiei, a participării sale la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), relatează AFP. Decretul, semn

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°