Am fost câteva zile la mare şi ne-am cazat exact vis-à-vis de vila lui Ceauşescu, loc privilegiat de odihnă pentru Preşedintele României, domnul Traian Băsescu. M-am nimerit pe trotuar atunci când o limuzină a trecut pe lângă mine, fără coloană oficială, fără zgomot s.a. Doar cu ofiteri in pantaloni scurti pe la intersectii, scrutând cu privirea eventualele riscuri de securitate. Ceva mi s-a părut dubios. În spatele maşinii la geamul din dreapta era Presedintele Traian Băsescu, supărat, cu capul plecat, îngîndurat, abătut, plictisit. Curios.
Dar nu despre Preşedintele Traian Băsescu vroiam să scriu azi ci despre Preşedintele Consiliului Fiscal. Şi el este un pic supărat din cauza politizării excesive a unui raport tehnic, greu de înţeles de non econonomişti şi rostogolit destul de stângace în media non economică (NB Nu intră aici promovarea graficelor făcută de un analist economic “independent” pe seară).
Un preambul. În fapt, criza datoriilor suverane şi necesitatea asigurării unui climat macroeconomic stabil şi predictibil au determinat explozia introducerii de reguli fiscale pe soldul bugetar, cheltuieli, venituri sau pe datoria publică. Instituţional, multe ţări au adoptat Legi ale Responsabilităţii Fiscale şi au favorizat crearea de Consilii Fiscale, instituţii independente care să asigure calitatea prognozelor legate de variabilele macroeconomice fiscale şi bugetare, să monitorizeze execuţiile bugetare şi să promoveze respectarea constrângerilor prevăzute în regulile fiscale. Creaţie a Fondului Monetar Internaţional pentru a disciplina fiscal şi bugetar ţările “exotice” din punctul de vedere al politicilor aplicate, Consiliile Fiscale au apărut în masă ca aranjamente instituţionale ca reacţie la derapajele consistente înregistrate în perioada de aur a creşterii economice în ţările emergente. Rolul lor este de a identifica riscuri de a atrage aten
