Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul de Securitate a autorizat misiunea ONU-OIAC de distrugere a arsenalului chimic sirian

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Consiliul de Securitate al ONU a autorizat vineri crearea unei "misiuni comune" a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice cu scopul de a elimina arsenalul chimic sirian, potrivit unor diplomaţi, informeaza mediafax.

Preşedintele Consiliului în octombrie, ambasadorul azer Agshin Mehdiyev, i-a trimis o scrisoare secretarului general al ONU Ban Ki-moon care "autorizează crearea misiunii comune ONU-OIAC, aşa cum a fost propusă" chiar de către Ban Ki-moon într-un raport recent.

Ban Ki-moon a recomandat luni crearea unei "misiuni comune" ONU-OIAC de 100 de persoane, cu baza la Damasc şi o bază secundară în Cipru, condusă de un "coordonator civil special".

Potrivit unor surse de la ONU, secretarul general a optat ca postul să fie ocupat de către Sigrid Kaag, sebsecretarul general al Programului ONU pentru Dezvoltare (UNDP).

Misiunea este însărcinată să distrugă armamentul chimic sirian până la 30 iunie 2014.

Într-o primă discuţie, joi, cei 15 membri ai Consiliului au susţinut aceste recomandări şi au acceptat ca autorizaţia Consiliului să fie dată prin scrisoare, ci nu printr-o nouă rezoluţie, pentru a câştiga timp.

Consiliul a adoptat la sfârşitul lui septembrie o rezoluţie privind eliminarea arsenalului chimic sirian până la jumătatea lui 2014.

O echipă de experţi ONU şi OIAC se află deja în Siria de la 1 octombrie şi a început anihilarea acestui arsenal. Ea a primit membri suplimentari, fiind alcătuită în prezent aproximativ 60 de persoane, a anunţat ONU vineri.

OIAC a fost recompensată vineri cu Premiul Nobel pentru Pace pe 2013. Fondată în 1997, cu sediul la Haga, ea este însărcinată să aplice Convenţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), semnată pe 13 ianuarie 1993.

Consiliul de Securitate al ONU a autorizat vineri crearea unei "misiuni comune" a Organizaţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°