Premierul Boc a declansat, poate in premiera mondiala, razboiul antievaziune, folosind arma neconventionala a bonurilor fiscale.
Detonarea periculosului focos urmeaza s-o faca insisi cumparatorii daca vor sti sa ceara bonuri, sa le pastreze la tescherea un an incheiat si sa le prezinte organelor abilitate, organe inca neprecizate de domnul Boc, primind pentru ele o recompensa in bani, inca nespecifacata de premier, la o data inca neanuntata de Guvern.
Conform calculelor, clientii nu vor mai cumpara patrunjel de la cine n-are casa de marcat, nici covrigi de la cine nu da bon, nici pepeni de la cine n-a platit TVA sau seminte de dovleac de la cine vinde la negru.
Ei vor plati TVA si vor aduna cu grija bonurile, predandu-le respectivelor organe abilitate si inca neprecizate. Cu sacul, cu sacosa, sau otova, la gramada.
Odata bonurile predate, cumparatorul si-a facut datoria. El asteapta banii de la pomenitele organe abilitate, pe capul carora au cazut sacii, pungile si gramezile fara numar de bonuri fiscale.
Intr-un asemenea moment crucial, neprecizatele organe abilitate ar putea sa-si faca harakiri, daca nu le-a dat prin cap sa stabileasca din timp o anumita ordine, sa gandeasca o metodologie simpla, menita sa faciliteze preluarea, numararea si evaluarea voluminosului material fiscal.
Cea mai simpla metodologie ar fi ca solicitantii sa se prezinte cu bonurile fiscale asezate in clasoare, asa cum filatelistii isi aseaza timbrele, iar numismatii monezile antice de argint.
Pentru asa ceva, nu se pun mai mult decat doua conditii: buna intentie si clasoare. De buna intentie nu ducem noi lipsa - stiind ca, pana si drumul spre iad este pavat cu asa ceva - iar, daca se va pune problema clasoarelor, fabricantii atata asteapta. Productia de clasoare va deveni mai rentabila chiar decat productia de