Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scriitorul german Günter Grass, declarat persona non grata în Israel

Publicat in Jurnalul, luni 9 aprilie 2012 ·

Scriitorul Günter Grass a fost declarat persona non grata în Israel, duminică, după scandalul provocat de publicarea unui poem în care autorul german acuză Israelul că ameninţă pacea mondială prin arsenalul său atomic, informează MEDIAFAX, care citează AFP.

"Ministrul de Interne Elie Yishai l-a declarat pe Günter Grass persona non grata în Israel", se afirmă în comunicatul emis de biroul de presă al ministrului israelian.

"Poemul lui Günter Grass reprezintă o tentativă de a aţâţa flacăra urii contra statului Israel şi contra poporului israelian", spune ministrul israelian, în comunicatul emis la trei zile după ce guvernul ţării sale a afirmat că acest poem este "ruşinos" şi "demn de dispreţ".

"Dacă Günter Grass vrea să continue să îşi difuzeze operele deformate şi mincinoase, îl sfătuiesc să facă acest lucru în Iran, unde îşi va găsi un public care îl susţine", a adăugat ministrul Elie Yishai.

Într-o scrisoare adresată "distinsului scriitor Günter Grass", viceministrul iranian al Culturii, Javad Shamaqdari, a ţinut să îi aducă autorului german un omagiu, sâmbătă, pentru faptul că "spune adevărul".

Intitulat "Ceea ce trebuie spus", poemul în proză semnat de Günter Grass, în vârstă de 84 de ani, publicat în ziarul german Süddeutsche Zeitung, denunţă politica statului israelian, prin care acesta ameninţă că va bombarda instalaţiile nucleare iraniene, afirmând că această politică este un proiect care ar putea duce la "eradicarea poporului iranian".

Ţările occidentale sunt îngrijorate de o posibilă dimensiune militară a programului nuclear iranian, condamnat prin şase rezoluţii emise de ONU, iar Israelul a ameninţat de mai multe ori în ultimele luni că va bombarda siturile nucleare iraniene, pentru a împiedica guvernul de la Teheran să fabrice arme atomice.

Conducătorii iranieni lansează cu regularitate apeluri publice prin care sol

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 9 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°