Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Sârbu – cetăţean de onoare al judeţului Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 29 martie 2013 ·

Consilierii judeţeni au aprobat ieri acordarea titlului de cetăţean de onoare al judeţului arhitectului şef al judeţului, Mihai Sârbu. Tot în şedinţa de ieri ar fi trebuit să se acorde titlul amintite şi omului de afaceri Ion Ţiriac, dar şi dirijorului Ilarion Ionescu-Galaţi, dar aceştia nu au putut fi prezenţi.

Mihai Sârbu a absolvit Liceul de Arte Plastice din Cluj-Napoca în 1973, după care a urmat trei ani de studii la Facultatea de Arhitectură din cadrul Institutului Politehnic Cluj, după care alţi trei ani, la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1979. A început activitatea de arhitect la Atelierul de Proiectare Judeţean Miercurea Ciuc, unde a lucrat până în 1983, după care alţi trei ani a fost designer la IAR Ghimbav. Între anii 1987-1993 a lucrat la Consiliul Popular şi Consiliul Judeţean Braşov, ca inspector de specialitate, şef serviciu şi director. În perioada 1994-2001 a fost şef serviciu urbanism la SC Proiect Braşov SA şi asociat unic la Dasaro SRL şi la Agenţia Sârbu SRL. Din mai 2001, Mihai Sârbu este arhitect-şef la Consiliul Judeţean Braşov.

El coordonează activităţile de amenajare a teritoriului judeţului, de dezvoltare urbanistică a judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente. Îmbunătăţirea continuă a aspectului localităţilor şi încurajarea păstrării specificului valoros în materie de arhitectură în zonele protejate, cu valoare de monumente şi situri istorice, precum şi în ariile şi zonele naturale protejate reprezintă o altă latură a activităţii sale. Totodată, el supervizează şi îndrumă elaborarea planurilor de urbanism generale ale tuturor localităţilor, urmărind realizarea lor în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale. Consilierii judeţeni au aprobat ieri acordarea titlului de cetăţean de onoare al judeţului arhitectului şef al judeţului, Mihai Sârbu. Tot în ş

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 50 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum o ora
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 33 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 7 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Au fost anunțate REZULTATELE finale ale DSV, în cazul fetiței și a bunicii sale, moarte după ce au mâncat pește. Ce BACTERII le-au fost fatale

Gandul acum 38 minute
Apar inforamții noi în cazul tragediei dintr-un sat din Călărași, acolo unde o fetiță de patru ani și bunica acesteia și-au găsit sfârșitul. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a anunțat rezultatul analizelor efectua

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°